Parlamentarul PNL afirmă că, lăsată fără bani, Primăria Oradea ar putea ridica taxele şi impozitele locale.
Înainte de creşterea salariului minim, patronatele sunt de părere că trebuie realizat un studiu de impact.
Datele oficiale arată că industria judeţului Timiş stă bine, mai mult, a şi crescut. În ceea ce priveşte exporturile, în economia locală au intrat destul de mulţi bani din vânzarea la extern de animale vii şi produse animale, dar şi din produse finite din mase plastice şi cauciuc.
Rata şomajului a ajuns în judeţul Bihor la sfârşitul lunii august la 6%, fiind printre cele mai mici din ţară.
Romania se află printre statele cu creşterile anuale cele mai mari în ceea ce priveşte comenzile noi în industrie, având o apreciere de 34,6 la suta, precum şi o creştere de 5,5 la suta în iunie 2010, arata datele Eurostat.
powered by Surfing Waves
România
Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.
Cultură
La Ştei s-a desfăşurat cursul internaţional „Cum să dezvolți și să concepi un traseu istoric critic”, în cadrul proiectului Erasmus+ „Critical History Tours” (CHT).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a încetat procesul penal împotriva lui Bogdan Ș., un tânăr de 28 de ani, acuzat că a încercat să-și amenajeze o cultură de canabis ca să scape de cheltuielile pe care le avea cu achiziția de droguri pentru consum propriu de la un traficant.
Bihon CSM Oradea
După prestația foarte modestă de la Campionatul Mondial individual pentru seniori, disputat la Baku, judoka tricolori vor avea ocazia să se revanșeze la turneul internațional de Grand Slam de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Economic
Companiile care investesc în dezvoltarea capacităților de producție și creează noi locuri de muncă ar putea beneficia de facilități fiscale în cadrul unui program național aprobat de Camera Deputaților. Inițiativa urmărește stimularea economiei, reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni și crearea unor oportunități de angajare mai bine plătite.
România
Federația SANITAS cere noului Guvern să asigure finanțarea spitalelor și ambulanțelor, să deblocheze angajările și să restabilească drepturile salariale ale personalului medical.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin, județul Bihor, găzduiește în acest weekend una dintre competițiile importante ale atletismului românesc.