DJST Bihor organizează miercuri, împreună cu Fundația Olimpică – Filiala Bihor, crosul dotat cu Cupa 1 Iunie.
Localitatea Vadu Crişului a găzduit sâmbătă, pe o vreme splendidă de toamnă, ediţia 2017 a Crosului Toamnei.
Un grup de trei atlete orădene, conduse de antrenorul Carol Kádas, a luat parte la tradiţionalul concurs internaţional de cros de la Debreţin – Memorialul Rajkai.
Iniţiat de Direcţia pentru Sport şi Tineret Bihor şi Inspectoratul Şcolar Bihor, proiectul sportiv „Bihorul în mişcare” a programat etapa finală a competiţiei de cros.
Vadu Crişului, localitate renumită în întreaga ţară pentru olărit, meşterii de aici producând vestite articole de ceramică albă, dar şi pentru peşterile şi peisajele sale naturale, a devenit de câţiva ani gazda unui tradiţional concurs de cros.
powered by Surfing Waves
Cultură
Spectacolul a marcat debutul programului estival Tipografia de idei, în parcul Muzeului Ţării Crişurilor.
România
În cursul serii de vineri, 26 iunie, președintele Partidului Național Liberal a reacționat la acuzațiile aduse de șeful statului.
România
Șeful statului a scris în seara zilei de vineri, 26 iunie pe rețelele de socializare că România a revenit la „blocajul politic” în ceea ce privește formarea unui nou Guvern.
Educație
Schimbare de management la Liceul de Arte din Oradea. Directoarea Mihaela Bondor își încheie mandatul iar conducerea școlii va fi preluată de profesoara Nicoleta Țâmpu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferii vor putea folosi noul drum care face legătura dintre comuna Paleu și centura Biharia începând de sâmbătă, 27 iunie, ora 9:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acțiunile sunt derulate începând de vineri, 26 iunie.
1
Cultură
„Atelierul aerului” este un spectacol educativ și interactiv susținut de actorul Şerban Borda.
Cultură
Expoziția retrospectivă „Clipe” reunește 56 de fotografii care perpetuează tradițiile fotografiei de presă clasice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați, de 24, 27 și 53 de ani, cu toții din Ortiteag, au fost reținuți de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, fiind suspectați de comiterea unui furt de pe un șantier din Chistag.