În fața morții oamenii se împart în două categorii: cei care văd în ea un sfârșit fără speranţă și cei care văd dincolo de ea o speranţă fără de sfârșit. Marii filosofi ai antichității erau pesimiști.
La 176.150 de lei se ridică valoarea amenzilor aplicate de comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor înainte de sărbătorile pascale.
Cu ocazia Paştelui ortodox, Adrian Merka, deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, a donat pachete cu alimente deserviților cantinei sociale Caritas Catolica din Oradea.
O septuagenară a fost găsită fără viață, într-o baltă de sânge, marți, în a treia zi de Paște, la Ioaniș.
În preajma Paştilor, la penitenciar au fost organizate şi desfăşurate o serie de activităţi deosebite pentru persoanele încarcerate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O amplă anchetă derulată de procurorii DIICOT vizează modul de funcționare al mai multor centre de îngrijire din județul Bihor, fiind analizate o serie de suspiciuni apărute în acest context.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții Ministerului Apărării au anunțat că au fost scoase la concurs aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) în întreaga țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Sistem de planificare, monitorizare și management al producției de etichete speciale si digitalizare procese”
România
Senatul a aprobat o schimbare importantă în procedura de eliberare a actelor de identitate: cetățenii nu vor mai fi obligați să aducă certificate de stare civilă, dacă sistemele informatice ale statului pot furniza datele necesare.
FC Bihor
O veste tristă a venit marți seara de la Arad, unde fostul fotbalist Radu Leon Mărginean a decedat la doar 43 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 30 iunie, începând cu ora 18:00, pompierii militari bihoreni au fost mobilizați pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizarea a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie în seara zilei de marți, 30 iunie.
România
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică regulile privind organizarea competițiilor sportive și permite vânzarea și consumul băuturilor slab alcoolizate în incinta stadioanelor.
1
Cultură
Tânărul orădean a impresionat juriul internațional cu o interpretare sensibilă și complexă a piesei „Purple Rain”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 21 de ani, din Oșorhei, a fost arestat de Judecătoria Oradea pentru 30 de zile, pentru o tâlhărie comisă ziua în amiaza mare, într-o stație de tramvai din cartierul Nufărul.
2