În ultima zi pentru închiderea proiectelor finanțate prin PNRR, în privința reabilitării parcului 1 Decembrie, primarul Florin Birta a anunțat că se va face o recepție parțială, în urma căreia se va stabili cât s-a executat și cât nu din proiect, urmând să se aplice firmei executante penalități de 1% pe zi pentru lucrările nerealizate.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Implantul nu e mai bun decât dintele natural. Când merită salvat un dinte și când devine implantul necesar
Un dinte care doare, se mișcă sau a fost tratat de mai multe ori nu trebuie condamnat automat la extracție. Implantul poate fi cea mai bună soluție când dintele s-a pierdut, dar medicii Alexandru și Andrada Precup avertizează: dacă dintele natural poate fi salvat, el rămâne prima opțiune.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE data 02.10.2026_ PL Stei

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Clădire emblematică a Oradiei, transformată în noul sediu al CJ Bihor. Fosta Policlinică Mare și-a recăpătat frumusețea de odinioară
Conducerea Consiliului Județean Bihor a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia finalizării lucrărilor, noul sediu al instituției, de pe strada Republicii nr. 35 din Oradea.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă – Oradea „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii din Municipiul Oradea – Etapa I”

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

FC Bihor

Echipa FC Bihor e restantă în deplasare. Doar un punct agonisit din 12 posibile!
Redutabilă pe teren propriu, unde este neînvinsă și a înregistrat două victorii și două remize în actualul campionat din Liga 2, FC Bihor Oradea se metamorfozează surprinzător atunci cât evoluează în deplasare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pensionar pus să muncească 60 de zile fără plată pentru că a ucis cu un laț câinele unei vecine
Un bărbat de 66 de ani, din localitatea bihoreană Fâșca, a fost condamnat de Judecătoria Aleșd la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a ucis cu un laț câine unei vecine. 1

România

PSD și AUR nu votează Guvernul Mureșan. Grindeanu cere o majoritate „transparentă”, Simion anunță boicotul
Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan pornește în Parlament fără sprijinul PSD și AUR. 1

Cultură

Teatrul Szigligeti din Oradea, prezent cu două spectacole la BUKFESZT, ediţia a 5-a
Festivalul teatrelor maghiare de la București se desfăşoară în perioada 28 septembrie - 6 octombrie 2026.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu la o gospodărie din Nimăiești. Un bărbat a suferit arsuri pe mai multe zone ale corpului
Pompierii bihoreni au intervenit în cursul zilei de duminică, 27 septembrie la patru incendii, dintre care trei au afectat terenuri din județ, iar unul a cuprins o gospodărie din localitatea Nuimăiești.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții de circulație în Oradea. Mai multe străzi vor fi închise în următoarele săptămâni
Comisia municipală pe probleme de circulație și trafic rutier a avizat, luni, 28 septembrie, o serie de măsuri necesare atât pentru desfășurarea unor lucrări, cât și pentru organizarea unor evenimente în oraș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„MAI BINE CU NOI - Psihologie pentru viața de zi cu zi”: Nevoia de a avea dreptate și costul ei în relațiile cu ceilalți

Cultură

Stilistul orădean Marius Molan, premiat la The Icons Grand Gala 2026 din București pentru 20 de ani de carieră în modă
Gala a celebrat 18 ani de carieră ai designerului Sonia Trifan. 1