Într-o piață din localitatea Căpâlna a fost depistat vineri (15 decembrie), la ora 09:00, un bărbat de 44 de ani, din comuna Răbăgani, în timp ce deținea 4.800 de petarde şi 56 de artificii.
În perioada 19.12.2011-30.12.2011 s-a desfăşurat Campania Naţională de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţii cu articole pirotehnice, campanie în cadrul căreia pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlaţi un număr de 16 angajatori.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

A provocat un accident în care a murit un copil de 14 ani, dar pedeapsa nu poate fi pusă în executare. Care e explicația
A furat o mașină, a condus-o din Bihor până în Arad, unde a fost implicat într-un accident în care un minor de 14 ani a murit, iar alți trei au fost răniți. A primit o pedeapsă educativă, dar care nici acum, la cinci ani de la tragedie și la doi ani de la pronunțarea hotărârii definitive, nu poate fi pusă în executare.

FC Bihor

Pe drumurile patriei! FC Bihor joacă marți la Miercurea Ciuc și sâmbătă la Suceava
Fotbaliștii antrenați de Erik Lincar au plecat luni de la Oradea și vor reveni abia sâmbătă seara, după ce vor fi jucat cele două meciuri programate săptămâna asta, marți în Cupa României, sâmbătă în Liga 2.

Cultură

Concert vocal-simfonic „Clopotele” la Filarmonica de Stat Oradea, în preajma Sărbătorii Tuturor Sfinților
Soliştii invitaţi sunt: Tatiana Lisnic (soprană), Cristian Mogoșan (tenor) și Florin Estefan (bariton).

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON CAO

Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

Cultură

Tururi ghidate la NOCA: curatoarea Cristina Vasilescu își conduce publicul prin expoziția „A greenhouse with a view”
New Oradea Contemporary Art găzduiește, vineri, 30 octombrie, și sâmbătă, 31 octombrie, două tururi ghidate prin expoziția „A greenhouse with a view”

Educație

Din parcare, laborator în aer liber. Lecția practică a viitorilor arhitecți din Oradea
În locul mașinilor parcate, studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură din Oradea au acum o piațetă cu arbori și bănci în curtea instituției. Proiectată de tineri din cinci centre universitare, transformarea i-a pus în fața unor probleme reale de șantier.

România

Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 26 octombrie, că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Beat și drogat la volan, a provocat un accident și a fugit! Un tânăr din Beiuș, reținut după ce pasagerul său a ajuns la spital
Un tânăr de 21 de ani, din Beiuș, a fost reținut pentru 24 de ore după ce s-ar fi urcat la volan băut și sub influența substanțelor psihoactive, ar fi provocat un accident rutier în care pasagerul său a fost rănit, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Polițiștii l-au găsit ulterior la domiciliu, unde a fost testat cu aparatul etilotest.

BIHON Sport local

„Veteranii” au revenit pe teren! Szeged a câștigat „triunghiularul” de old-boys jucat la Băile 1 Mai cu FC Bihor și Kecskemét
Echipele de FC Bihor, Kecskeméti TE și Szeged s-au întâlnit vineri într-un turneu internațional de old-boys (+35 de ani) desfășurat pe terenul sintetic acoperit cu balon de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Au reapărut schelele la Palatul Ullmann din Oradea. Reabilitarea clădirii istorice continuă după ani de întârzieri
Lucrările de reabilitare a Palatului Ullmann din Oradea au fost reluate, iar schelele au reapărut în jurul clădirii istorice din Piața 1 Decembrie, nr. 9, potrivit unei postări pe rețelele de socializare a unei orădence, Raluca Lazarovici Vereș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Profesoară din Oradea, coautoare a două manuale de informatică pentru liceu, aprobate de Ministerul Educației
Amelia Stoian, profesoară de informatică la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, face parte din colectivul care a realizat două manuale pentru clasa a IX-a, destinate specializărilor Matematică-informatică și Științe ale naturii. 1

Economic

Schimbare importantă pentru șoferi: impozitul pentru un autoturism ar putea fi eliminat
Românii ar putea fi scutiți de plata impozitului anual pentru un autoturism pe care îl dețin, dacă o nouă propunere legislativă înregistrată la Senat va fi adoptată. 2