powered by Surfing Waves
România
Ultimatumul dat de conducerea PNL celor cinci membri ai partidului - Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu - de a părăsi formațiunea liberală a expirat luni, la ora 12:00, astfel că aceștia urmează să fie excluși din rândul liberalilor.
România
PNL a cerut, luni, suspendarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerelor Parlamentului care avea ca ordine de zi stabilirea calendarului dezbaterii și votului privind Guvernul Veștea, pe motiv că înscrierea în dreptul prim-ministrului desemnat a denumirii 'PNL' ca apartenență politică este 'falsă, abuzivă', liberalii solicitând ca de pe lista Cabinetului să fie exclusă această denumire.
FC Bihor
Clubul orădean a oficializat luni transferul a trei tineri jucători care pot acoperi rolul de „under”. Este vorba de portarul Iustin Chirilă (20 de ani), împrumutat de la U Cluj, de atacantul Mark Moruț (18 ani) transferat de la Rapid (despre ambii bihon.ro a mai scris) și de mijlocașul de bandă Matei Andrei Berchez.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizarea este valabilă în cursul zilei de luni, 22 iunie, între orele 12 - 21.
Cultură
În cadrul expoziției vor fi expuse și 10 acuarele inspirate din broderiile cămășilor din patrimoniul muzeului realizate de Mădălina Baciu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Absolvenții de clasa a VIII-a susțin luni, 22 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, primul examen important din parcursul lor școlar. În județul Bihor sunt înscriși 4.451 de candidați, repartizați în 41 de centre de examen.
Economic
Un nou proiect legislativ aflat în etapa finală a procesului parlamentar extinde semnificativ dreptul hotelurilor de a obține locuri de parcare de la autoritățile locale, adăugând în același mecanism și restaurantele aflate în proximitatea acestora.
2
România
Registrul Auto Român pune la dispoziția proprietarilor de autovehicule o platformă dedicată verificării campaniilor de rechemare lansate de producătorii auto.
Bihon CSM Oradea
Bobe Nicolescu este un nume exponențial pentru baschetul orădean. A fost cel mai vechi jucător al echipei CSM CSU Oradea, pentru care a disputat nu mai puțin de 502 meciuri oficiale.