Pompierii bihoreni au fost solicitaţi miercuri să intervină la două situaţii de urgenţă.
Pompierii recomandă mare atenţie la coşurile de fum şi mijloacele de încălzire, ele pot provoca evenimente nedorite.
Echipa de prim ajutor calificat a ISU Crişana a reprezentat România, în premieră, la Competiţia Mondială de Salvare.
Cu prilejul “Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” organizează şi desfăşoară o serie de activităţi de informare preventivă şi de pregătire a populaţiei în scopul conştientizării cetăţenilor cu privire la tipurile de riscuri generatoare de dezastre naturale, şi la regulile care trebuie respectate în vederea reducerii vulnerabilităţii faţă de acestea.
În weekend pompierii bihoreni au desfăşurat două misiuni de salvare persoane şi două operaţiuni de stingere a incendiilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deciziile privind închiderea temporară a unor sectoare de autostradă, cale ferată sau infrastructură aeroportuară ar putea fi luate fără acordul suplimentar al Ministerului Transporturilor, în condițiile legislației aplicabile fiecărui domeniu.
România
Șoferii și firmele care fac transport alternativ prin platforme precum Uber și Bolt ar putea avea reguli noi privind folosirea autoturismelor. Senatul a adoptat miercuri, 28 octombrie, un proiect de lege care limitează la un singur autoturism posibilitatea utilizării unui vehicul în baza unui contract de comodat.
Cultură
Proiecţiile vor continua în 30 octombrie şi 1 decembrie la la Cinema Palace.
Stiri Inter(Nationale)
Sir Patrick Stewart, actorul britanic cunoscut în întreaga lume pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din seria „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aglomerația care se formează la orele de vârf în zona pasajului subteran de pe Calea Aradului, la ieșirea din Oradea spre Arad și centrele comerciale, a ajuns în atenția municipalității. După sesizările venite din partea șoferilor, Primăria Oradea lucrează la amenajarea unei a doua benzi de circulație pe breteaua care ocolește pasajul.
BIHON Sport local
Micul tenismen orădean Sergiu Onica, în vârstă de 12 ani, se află într-un moment fast al carierei sale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După patru luni în care nu a mai primit persoane fără adăpost din alte județe, Viorel Pașca de la Dumbrava, județul Bihor, a găzduit un nou caz social venit din Argeș.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie, acordul de parteneriat dintre Primăria Oradea și Federația Română de Handbal pentru organizarea a șase meciuri din grupa preliminară A a Campionatului European de Handbal Feminin – EHF EURO 2026.
Cultură
Lucrările a nouă artiști pornesc de la arhitectura vitrată a clădirii, care creează un efect de seră, și explorează natura, peisajul și conștiința ecologică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi judecători din completul Curții de Apel Oradea, care analizează dosarul morții unei fetițe de 7 ani, strivită de o poartă de fotbal care s-a prăbușit peste ea, în 2019, în curtea unei școli din comuna Dobrești, nu au reușit să cadă de acord asupra soluției pe care să o pronunțe în acest caz, astfel că la termenul de joi al procesului au solicitat intervenția celui de-al treilea magistrat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară de joi, 29 octombrie, încheierea unui act adițional la acordul de asociere dintre Consiliul Județean Bihor și Primăria Salonta, prin care administrația județeană va achita suma de 1,14 milioane de lei rămasă de plată pentru lucrările executate la drumul județean DJ 795 Salonta – Tinca.