O delegaţie formată de primarul Ilie Bolojan, preşedintele Clubului Sportiv Municipal (CSM) Oradea - Florin Birta şi doi reprezentanţi ai fotbaliştilor de la FC Bihor s-au întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor - Radu Ţîrle, pentru a afla punctul de vedere al instituţiei co-finanţatoare a clubului.
Întrebat în conferinţă de presă cum îşi motivează fotbaliştii FC Bihor refuzul de a li se micşora cu 20% salariile, la fel ca la miniştri, primarul Ilie Bolojan a răspuns că urma să se întâlnească ieri după-amiază cu ei pentru a-i încerca să-i convingă de situaţia financiară precară a clubului.
Primarul Ilie Bolojan a anunţat ieri faptul că lucrările de pe Calea Clujului vor fi finalizate săptămâna viitoare. De asemenea, sâmbătă va fi turnat stratul de uzură al asfaltului şi peste intersecţia străzii Ogorului cu Clujului (lângă Metro). Imagini lucrări

În următorii patru ani, Selina va asfalta toate străzile şi parcările din Oradea, şi se va ocupa de marcaje şi semafoare, la un cost total de circa 80.000.000 lei. Pentru a-l susţine, municipalitatea a anunţat pe 1 iulie că va contracta un credit bancar de 15 milioane de euro de la BRD.
Sprijinul promis de ministrul Vasile Blaga se concretizează, Ministerul Dezvoltării avizând deja proiectul privind modernizarea unui număr de 19 străzi orădene în vederea fluidizării traficului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
BIHON Sport local
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.
FC Bihor
Conferința de presă de după meciul FC Bihor - CSM Slatina, încheiat cu scorul de 0-1, i-a avut ca protagoniști pe antrenorii celor două echipe, Erik Lincar, respectiv Adrian Dulcea.
1
Cultură
Lucrarea „Midnight Walk at Moskovits Palace”, prezentată în primăvară la Sinagoga Neologă Sion din Oradea, expusă la Galleria della Biblioteca Angelica din Roma.
FC Bihor
CSM Slatina i-a produs echipei noastre primul eșec de acasă, după un meci încrâncenat, în care FC Bihor nu s-a regăsit deloc, cu toate eforturile depuse.