Joaca prichindeilor cu focul a provocat sâmbătă la amiază incendierea unui grajd al gospdoarului Ioan O., din comuna Borod.
ORADEA – Dacă orădenii şi-au ales în edilul-şef după un singur tur de scrutin, o premieră pentru urbea de pe Criş, în majoritatea oraşelor şi comunelor din Bihor alegerile nu au trecut, organizându-se un al doilea tur.
ORADEA - Duminică se va alege primarul în 52 de unităţi-administrative din Bihor. În focurile luptei pentru primărie se află şi municipiile Beiuş şi Marghita, oraşele Nucet, Săcueni, Ştei şi Vaşcău. Lor li se alătură alte 46 de comune.
Candidati in turul II
Bihoreanul Sorin Covacs, acuzat de comiterea marţi a trei infracţiuni de tâlhărie şi trei tentative de viol în aceeaşi zi, a fost arestat pentru 29 de zile de către Judecătoria Salonta.
Ambulanţa Salonta a fost solicitată să acorde prim ajutor la o tânără însărcinată, agresată de un bihorean de etnie rromă, pe o păşune de lângă Tulca.
powered by Surfing Waves
România
Anunțul a fost făcut în cursul serii de marți, 5 mai, odată cu finalizarea ședinței liderilor PNL.
FC Bihor
FC Bihor joacă un fotbal plăcut și a demonstrat-o și în compania Chindiei Târgoviște, ultima clasată cu înfrângeri pe linie în play-off, vreme de o oră. La fel ca în tur a fost 3-1 pentru orădeni, care au acum 9 puncte avans.
România
Conducerea PNL a votat în cadrul ședinței de la ora 17 respectarea deciziei anterioare de a nu mai face coaliția cu PSD.
România
Președintele Nicușor Dan a susținut astăzi, la ora 18:00, declarații de presă la Palatul Cotroceni, după ce a fost adoptată moțiunea de cenzură.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În contextul recentei lansări a filmului „Michael”, nostalgia petrecerilor de altă dată plutește în aer, iar Oradea Xperience, împreună cu Nox, îi invită pe doritori la o seară de neuitat, cu momente unice, muzică bună și distracție „ca în zilele de odinioară”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Narcis Răzvan Suru, ieșeanul acuzat de tentativă de omor după ce l-a lovit cu pumnii, picioarele și cu o coadă de mop pe un coleg cu care locuia într-un apartament închiriat în Oradea, rămâne sub control judiciar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consumatorii au rămas fără apă caldă începând de marți, 5 mai, de la ora 9:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CNIR preia mai multe proiecte majore de infrastructură, inclusiv drumul expres Oradea–Arad, pentru accelerarea implementării.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La foarte scurt timp, după anunțarea rezultatului votului la moțiune de cenzură la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan, primarul Florin Birta, președintele PNL Bihor, a postat un mesaj pe pagina de socializare.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Aleșd a hotărât să-l achite pe primarul comunei Măgești, Marin Merț, într-un proces în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi refuzat „în mod nejustificat”, timp de aproape doi ani, să semneze un contract de concesiune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a fost semnalat în cursul zilei de luni, 4 mai, în jurul orei 14:20, flăcările manifestându-se pe un deal împădurit situat între localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului.