ORADEA - Nu mai puţin de 13 permise au fost reţinute pentru a fi suspendate în acest sfârşit de săptămână. În intervalul 5-7 septembrie poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
BIHOR - Vineri, pompierii de la ISU Crişana au acţionat pentru stingerea a patru incendii. În aceeaşi zi, pompierii militari de la Staţia Aleşd, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lugaşu de Jos, au acţionat pentru stingerea unui incendiu dintr-o gospodărie din Lugaşu de Jos, cauza fiind jocul copiilor cu focul.
În campania electorală, Radu Ţîrle promitea să facă din Bihor un judeţ de nota zece. La investirea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, tot Ţîrle promitea să-i semene primarului Ilie Bolojan.
După ce punctajul comisiei lui Filip a iscat controverse, în PD-L se pregătesc sondaje. Pedeliştii bihoreni sunt în prag de sondaje. Sondaje care să le indice candidaţii potriviţi pentru colegiile electorale parlamentare. Sondaje pe care le-au anunţat pentru această lună.
ORADEA - Preşedintele coordonator al PSD Bihor, Claudiu Pop (foto), îşi caută de zor oameni capabili să câştige mandate de parlamentar la alegerile legislative de la toamnă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum 7 ani de zile, un tânăr orădean a decis să transforme pasiunea lui pentru auto în business.
Economic
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat amenzi în valoare totală de 155.500 de lei pentru neregulile descoperite în urma controalelor desfășurate în sectorul construcțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.
Economic
Indexarea pensiilor, o nouă lege a salarizării pentru angajații din sectorul public, sprijin financiar pentru familiile vulnerabile și modificări fiscale se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026-2028.
România
Ilie Bolojan și-a încheiat mandatul la Palatul Victoria după mai bine de cinci luni în care a condus un Guvern interimar, în urma demiterii Cabinetului său prin moțiune de cenzură, la 5 mai.
2
Economic
Pasagerii care rămân fără zborul rezervat vor beneficia de reguli mai clare pentru recuperarea banilor, inclusiv atunci când au cumpărat biletele prin agenții de turism sau platforme online.
Economic
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Bihor a autorizat la plată 585 de rentieri agricoli, care și-au vizat carnetele în anul 2026, suma totală aprobată pentru aceștia fiind de 968.839 de lei.