Consiliul local întrunit în ședință extraordinară a aprobat, marți, acordul de asociere între Primărie și Termoficare SA pentru cumpărarea unei unități de producție de cogenerare de înaltă eficiență în locul vechiului cazan 1 pe gaz, aducător de amenzi de la Garda de Mediu.
Curtea de Apel a dublat cifrele stabilite de instanţa anterioară, obligând Termoficare SA la plata de despăgubiri în sumă de 150.000 euro, la capătul unui proces început în 2015.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Se deschide circulația pe drumul de legătură dintre Paleu și Centura Biharia
Șoferii vor putea folosi noul drum care face legătura dintre comuna Paleu și centura Biharia începând de sâmbătă, 27 iunie, ora 9:00.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Judecați pentru homeschooling. Doi părinți din Bihor, acuzați că și-au retras ori nu și-au înscris cei 3 copii la școală
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Canicula pune Bihorul în alertă: străzile vor fi stropite zilnic, iar apa potabilă va fi distribuită în mai multe localități
Acțiunile sunt derulate începând de vineri, 26 iunie.

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

Cultură

Spectacolul „Atelierul aerului” cu Profu’ zăpăcit, în amfiteatrul Muzeului Țării Crișurilor
„Atelierul aerului” este un spectacol educativ și interactiv susținut de actorul Şerban Borda.

Cultură

Rédei Ferenc, maestru fotograf și fotoreporter distins cu Premiul Pulitzer, expune la Galeria „Euro Foto Art”
Expoziția retrospectivă „Clipe” reunește 56 de fotografii care perpetuează tradițiile fotografiei de presă clasice.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

60 de stâlpi metalici, de aproape 17.000 de lei, furați de pe un șantier din Chistag. Trei suspecți au fost reținuți
Trei bărbați, de 24, 27 și 53 de ani, cu toții din Ortiteag, au fost reținuți de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, fiind suspectați de comiterea unui furt de pe un șantier din Chistag.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 01.07.2026 - 03.07.2026 - PL Salonta + PL Sacueni + PL Beius + PL Alesd + PL Marghita

BIHON Sport local

Adrian Maxim luptă vineri seara în co-main eventul galei aniversare „Colosseum Tournament 50”
Vineri, 26 iunie, de la ora 19:00, în Cetatea de Scaun a Sucevei este programată gala aniversară „Colosseum Tournament 50”

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Urmează pasul decisiv! Transilvania Sport Academy joacă sâmbătă returul barajului cu Minerul Rodna
Victorioși în tur cu 3-0 la Sângeorz Băi, fotbaliștii de la Transilvania Sport Academy pot face sâmbătă, de la ora 17:30, pasul decisiv spre Liga 3.

Educație

Peste 3.500 de candidați bihoreni încep luni probele scrise ale Bacalaureatului 2026
3.540 de candidaţi s-au înscris în Bihor pentru susținerea probelor în prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un bărbat care a tâlhărit o prostituată și altul care și-a amenințat mama cu moartea, duși la Penitenciarul Oradea
Doi bihoreni, condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, au fost reținuți de polițiștii Compartimentului Urmăriți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea.