Părea sortit să rămână în permanență în umbra portarilor titulari: Gojko Pjetlovic, Radoslav Filipovic, iar acum Lazar Dobozanov. Raul nu intra în poartă decât în meciurile facile, cu echipele modeste ale campionatului. Lucrurile s-au schimbat însă în mod radical după venirea antrenorului Petar Kovacevic. Acesta a început să-l introducă în bazin tot mai des, așa cum a făcut-o de altfel cu toți juniorii și jucătorii tineri din lot.
Destinul a avut și el un rol important în „explozia valorică” a lui Raul Gavriș. Lazar Dobozanov s-a îmbolnăvit de pneumonie exact înaintea partidei de acasă cu CSA Steaua din Water Polo Champions League, decisivă pentru calificarea în Top 8. Gavriș urma să fie titular în cel mai important meci de până atunci al sezonului, cu o miză imensă. Raul a avut atunci o prestație de excepție, contribuind copios la victoria echipei orădene, care s-a calificat în Top 8, după penalty-urile de departajare. „Am avut emoții foarte mari, iar în seara dinaintea meciului, încă speram că Lazar se va însănătoși”, ne-a declarat atunci portarul orădean, cu o sinceritate dezarmantă.
Destinul a făcut ca istoria să se repete. Raul Gavriș s-a aflat în poarta echipei noastre în alt meci crucial al sezonului, meciul decisiv al seriei cu CSA Steaua, din finala Superligii Naționale. De data aceasta, Raul a fost titular nu datorită indisponibilității lui Dobozanov. El a fost desemnat să apere de către antrenorul Petar Kovacevic, a cărui alegere s-a dovedit extrem de inspirată. Gavriș a fost din nou eroul orădenilor, reușind să apere trei lovituri de la 5 metri, la loteria openalty-urilor de departajare. Într-un fel, păstrând proporțiile, performanța sa este similară cu a portarului Helmuth Duckadam. Raul a apărat doar trei penalty-uri, pentru că nu a mai fost nevoie și de al patrulea. Dacă trebuia, l-ar fi parat și pe acela!
Raul Gavriș a fost astfel decisiv pentru echipa sa în cele mai importante meciuri ale ediției, care ne-au adus calificarea printre cele mai bune opt echipe ale Europei, dar și câștigarea titlului național, după o pauză de zece ani. Gavriș poate fi considerat jucătorul momentului în poloul orădean.
El ne-a acordat un mic interviu, păstrându-și modestia și după noua sa „ispravă” de senzație.
JB: Raul, crezi în puterea destinului? Mă refer la întâmplarea care a produs titularizarea ta în meciul din Liga Campionilor.
R.G.: Da, știu la ce vă referiți. Într-un fel, da, așa este. Dar cred că într-un fel sau altul, aș fi ajuns cumva să apăr și eu în meciurile importante ale echipei noastre.
JB: După partida decisivă cu Steaua din Liga Campionilor, istoria s-a repetat în meciul cinci al finalei. Ce ai simțit când ai aflat că vei fi titular în acea partidă cu o miză atât de mare?
R.G.: Oarecum m-am așteptat să fiu eu portarul din acest meci, pentru că de fiecare dată când am apărat în partidele cu Steaua, echipa noastră a câștigat. De data aceasta însă nu am mai avut emoții atât de mari, eram bine pregătit psihic, mental. În noaptea dinaintea meciului nu am putut adormi și mi-am făcut în mintea mea un scenariu. Mă gândeam că se va termina egal și vom câștiga la penalty-urile de departajare. Până la urmă, chiar așa s-a și întâmplat.
JB: Ai resimțit presiunea acestui meci?
R.G.: Da, a fost o presiune imensă care apăsa asupra noastră, a întregii echipe, fiind cel mai important meci al sezonului. A fost o partidă foarte dificilă. Lucrurile nu au mers bine pe tot parcursul meciului, dar finalul, care contează cel mai mult, ne-a adus satisfacția imensă a victoriei.
JB: Cum i-ai simțit pe coechipierii tăi înaintea meciului decisiv?
R.G.: Știam că suntem cu toții foarte bine pregătiți și deciși să câștigăm, să readucem titlul național la Oradea. Am simțit că toți coechipierii mei sunt focusați în totalitate asupra acestui meci.
JB: La ce te-ai gândit înainte de executarea penalty-urilor de departajare?
R.G.: Pentru mine, meciul în sine a fost oarecum dezamăgitor, pentru că au fost câteva șuturi care mi-au scăpat pe sub mână. Ca urmare, am simțit că trebuie să fac ceva deosebit pentru a răsplăti munca depusă de colegii mei. M-am gândit că trebuie neapărat să apăr bine și să câștigăm la aceste penalty-uri. Din fericire, mi-a reușit și chiar așa s-a întâmplat.
JB: Ce a însemnat pentru tine venirea antrenorului Petar Kovacevic?
R.G.: Pentru mine, ca și pentru întreaga echipă, venirea noului antrenor ne-a ajutat enorm. Ne-a făcut să renaștem, să avem încredere în potențialul nostru, să arătăm ce putem. Venirea unui antrenor cu valoarea și experiența dânsului a dus la un progres enorm al întregii echipe.
JB: Cum vezi concurența cu portarul Lazar Dobozanov?
R.G.: Eu mă înțeleg foarte bine cu el, este un tip foarte de treabă. Nu am avut niciodată niciun fel de problemă cu el și sunt sigur că nu voi avea nici de acum înainte. Eu mă bucur atunci când el apără bine, eu la rândul meu mă străduiesc să apăr la fel. Contează să câștige echipa, acesta este lucrul cel mai important, indiferent cine este în poartă.
JB: Te aștepți să fii convocat la lotul național după prestațiile tale din acest an?
R.G.: Eu am mai fost convocat la lotul național în urmă cu trei ani, dar am refuzat convocarea, pentru că atunci mă pregăteam pentru examenul de licență. Din cele spuse de Levi (Vancsik Levente – n.red.), am aflat că se vorbește despre chemarea mea la lot. Sincer să fiu, nu aș vrea să merg în acest an la echipa națională, pentru că mă căsătoresc și voi avea nunta în luna septembrie.
JB: Casă de piatră și multă fericire! Pe plan profesional, îți vei continua cariera la CSM Oradea?
R.G.: Contractul meu s-a încheiat la finele acestui sezon. Am discutat cu managerul echipei și cu președintele clubului, pentru reînnoirea contractului. Eu doresc să joc în continuare pentru CSM Oradea.
Trimite articolul
X
Orădeanul says: Miar place ca, Raul să facă un meci mare într-o finală Europeană, apărând așa precum a făcut-o în finala cu Steaua. Mult succes în noul campionat și în cupele europene.
