Muncitorul, un bărbat de 37 de ani, se afla în lift când un cablu s-a desprins. Liftul - care se află în curtea interioară a clădirii - a căzut de la o înălțime de 12 metri. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat afară din lift. Muncitorul a suferit multiple fracturi craniene și este în comă.
Antonia, fetița din Arad care a fost omorâtă de concubinul mamei, a fost înmormântată sâmbătă, 13 noiembrie. Lângă ea, în sicriu, a fost pusă și păpușa ei preferată, Elsa – un personaj dintr-un desen animat pentru copii. Pe coroanele de flori care au fost puse deasupra sicriului alb în care a fost pus trupul fetiței, a fost scris: „Dormi lin, suflețelul meu” și „Suflețel mic, te iubește mama”.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Handbalistele orădene, aproape de victorie. CSU Oradea a remizat pe teren propriu cu Măgura Cisnădie
Divizionarele A de handbal feminin CSU Oradea și Măgura Cisnădie s-au întâlnit duminică la Sala polivalentă a Universității din Oradea, în meci contând pentru etapa a 13-a, penultima din returul Seriei C.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a confirmat legalitatea administrării probelor și a rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată un bărbat din Săcueni, acuzat că s-a urcat la volan după ce a băut nu mai puțin de 7 litri de bere pe parcursul a ceva mai mult de 24 de ore.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au stabilit primele cauze ale accidentului mortal din Oradea.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 20 februarie, la Lokal, fanii sunt invitaţi să sărbătorească alături de trupa lor preferată 30 de ani de muzică
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la vârstnici rămași singuri, la tineri vulnerabili și copii care au nevoie de sprijin, DAS Oradea a construit, în ultimii ani, o rețea de servicii care pleacă de la nevoile reale ale oamenilor. Directorul executiv Anca Grama explică cum s-a schimbat filosofia instituției în ultimii ani, de la reacția la criză în pandemie, la deschiderea spre comunitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.
România
Vânzarea unui apartament nu înseamnă doar semnarea contractului și predarea cheilor, ci și clarificarea unor aspecte financiare legate de relația cu asociația de proprietari.
România
Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale urmează să fie eliminată complet de la 1 aprilie, iar autoritățile pregătesc un nou mecanism de sprijin financiar, dedicat exclusiv consumatorilor vulnerabili.
2
Jurnal Bihorean
Echipele de polo ale CS Crișul fac deplasările pentru turneele din Capitală cu un număr minim de jucători.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii orădeni au aprobat recent o hotărâre care vizează încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și asocierea formată din MBS Group SRL și SC Urba SRL.
1