TBI Credit, parte a TBI Bank, intră pe segmentul de creditare digitală în domeniul medical printr-un parteneriat cu clinica de stomatologie DentoCare.
Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga a dispus miercuri intervenția de urgență a DRDP Cluj pe DN 18B, după ce a constatat o gestionare defectuoasă a lucrărilor de întreținere pe sectorul de drum Baia Mare- Târgu Lăpuș, aflat pe raza Secției de Drumuri Naționale - Baia Mare.
La scurt timp după ce Laura Fessel a demisionat din funcţia de ministru al Sportului, Franţa a desemnat o altă personalitate marcată pentru a ocupa acest post.
O filmare șocantă, în care o femeie trage după ea un cățel, care pare a fi mort, a devenit virală în mediul online.
Cel mai mult creşte preţul rovinietei pentru vehiculele de categoria C, cu 280 de euro faţă de tariful actual, ajungând la 600 de euro/an.<!--more-->
BUCUREȘTI. Toamna nu aduce vești prea bune pentru transportatorii de mărfuri.
Liviu Dragnea a susținut, marți seara, la Antena 3, că, în luna aprilie a anului 2017, a fost ținta unei tentative de asasinat.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se numără printre zonele vizate de proiectul CNAIR privind instalarea unor sisteme pentru calmarea traficului la intrarea în localități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva secunde sunt suficiente pentru a verifica ouăle înainte de a le pune în coșul de cumpărături.
BIHON Sport local
Asociația Sportivă Internațională „Table Tennis Without Borders” a organizat a 14-a etapa a Campionatului de tenis de masă. Concursul s-a desfășurat în Serbia în localitatea Totovo Selo.
Cultură
Prin fotografii, documente de arhivă și mărturii de epocă, expoziția reconstituie parcursul Nadiei Comăneci.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare a finalizării lucrărilor la rețele executate de către Compania de Apă Oradea (CAO), începând de astăzi se reiau lucrările de modernizare a străzii Gheorghe Doja, pe tronsonul de la intersecția cu Piatra Craiului spre pădure.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Penitenciarul Oradea a găzduit, luni, festivitatea de deschidere a noului an de învățământ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Tibor Rácz, bărbatul de 46 de ani, din Paleu, acuzat că și-a lovit în mai multe rânduri concubina. După ultima bătaie, femeia a ajuns în stare gravă la spital și și-a pierdut splina, fiindu-i pusă viața în pericol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România a depășit pragul de 1.477 de kilometri de autostrăzi și drumuri de mare viteză, după deschiderea, pe 31 august 2026, a încă 47,1 kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Adjud și Bacău.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Te uiți la fațada casei și simți că nu mai arată ca înainte?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 9 septembrie.