Creșterea salariului mediu nominal net s-a accelerat la 25,8% în iulie, comparativ cu perioada similară din 2007, astfel că valoarea acestuia a ajuns la 1.308 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

A început ancheta la Craiova după incidentul din iunie, în care a fost implicată fiica şefului Inspectoratului de Poliţie Dolj. Şeful Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa, a trimis doi ofiţeri care vor verifica împrejurările în care s-au petrecut evenimentele.

Mulţi îşi ridică vile pe marginea râurilor, ca să se simtă mereu în vacanţă, alţii contruiesc lângă ape pentru că autorităţile care dau avize de construcţie nu ştiu exact care sunt zonele inundabile. Abia după ploi ca cele din luna iulie oficialii văd care sunt terenurile periculoase.

Bătaie în plină stradă, la Arad. Un taximetrist a fost lovit de doi tineri chiar în faţa unui magazin. Agresorii l-au muşcat de ureche şi l-au lovit în faţă cu un pIstol. Deşi scandalul a fost surprins şi de camerele de supraveghere ale magazinului, martorii care au văzut arma s-au temut să intervină.
Pe masura ce se apropie campaniile electorale, pe guvernanti ii apuca brusc piosenia pragmatica si isi intorc fetele si pixurile catre Biserica. Isi amintesc dintr-o data de nevoile preotimii si de suferintele pamantene ascunse prin chilii, altare si conclavuri bisericesti.
Comisia de buget finanţe a Senatului a votat anularea actualei taxe de mediu şi restituirea banilor plătiţi de români în fondul vechii taxe auto. Pentru eliminarea taxei de mediu au votat PD-L, PC şi PRM, în vreme ce PSD s-a abţinut, iar PNL a votat împotrivă sau s-a abţinut.
powered by Surfing Waves

Economic

Contribuțiile la pensii și sănătate, stabilite direct de Fisc. Cine sunt românii vizați de noua procedură ANAF
Românii care au obținut venituri în anul 2025, dar nu și-au declarat contribuțiile sociale obligatorii, riscă să primească decizii de impunere din partea ANAF.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Adăpost încălzit, haine și consiliere pentru oamenii străzii din Oradea, odată cu venirea frigului

România

Ministerul Dezvoltării clarifică prin ordin situația balcoanelor închise fără autorizație. Cum vor fi taxați proprietarii
Românii care și-au închis balcoanele fără autorizație nu vor fi obligați să achite un impozit dublu pentru locuință doar din acest motiv.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dosar cu probleme în cazul „lotului vânătorilor de la Tinca”. Rechizitoriul se întoarce la Parchetul Bihor pentru completări
Dosarul celor 13 bărbați trimiși în judecată pentru braconaj, uciderea fără drept a animalelor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor întâmpină probleme încă din faza camerei preliminare.

România

Vortexul polar dă semne de prăbușire încă din noiembrie. Ce surprize ar putea aduce iarna 2026-2027
Vortexul polar dă semne de slăbire încă de la începutul lunii noiembrie, un fenomen neobișnuit de timpuriu care atrage atenția meteorologilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Aproape 200 de bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Bihor. Unde pot merge și până când trebuie ridicate
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor a anunțat distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balnear. 1

România

Scandalul dezinstituționalizării. Fosta șefă ANPDPD acuză o direcție din minister: „Au exclus persoane”
Controversa privind raportarea persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate, care ar putea afecta fondurile europene alocate României prin PNRR, continuă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sechestru pe 30 de imobile în dosarul donațiilor pentru copiii bolnavi. Nouă persoane, duse la audieri
Nouă persoane au fost duse la audieri în cadrul unei anchete de amploare desfășurate în județul Bihor, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Percheziții în Oradea într-un dosar de contrabandă cu țigări. Peste 44.000 de țigarete, confiscate de polițiști
O amplă acțiune a polițiștilor bihoreni, desfășurată în cadrul operațiunii JUPITER, a dus la descoperirea a peste 44.000 de țigarete provenite din contrabandă, în urma unor percheziții efectuate în Oradea. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anchetă la balastiere fără permis din Țețchea. Doi bărbați și trei firme, investigați de Parchetul Curții de Apel Oradea
Cinci suspecți, dintre care doi bărbați și trei firme, sunt vizați de o anchetă desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în legătură cu exploatări de balast făcute fără permis sau licență din zona comunei Țețchea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Urmărit internațional, prins în incinta unei firme din Sântandrei. Călin Siminic era căutat pentru înșelăciune
Călin Siminic, un orădean de 39 de ani, căutat în țară, dar și în străinătate, pentru a executa o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, a fost prins în sediul unei firme din Sântandrei. 1