Motivul demisiei lui Horst Koehler au fost criticile la adresa declaraţiilor sale referitoare la participarea Germaniei în Afganistan. Declaraţiile sale au fost interpretate în sensul că implicarea militară a Germaniei în Afganistan este motivată mai degrabă de interese economice, decât de garantarea securităţii în zonă.
Un gamer din Franța a petrecut nu mai puțin de șase luni plănuind să se revanșeze pe un rival din Counter Strike, care se pare ca l-a umilit crunt într-o luptă cu cuțite.
Numărul de telefon a fost suspendat. Acesta nu mai era folosit din 2005, de la asasinarea celui de al treilea deţinător, Konstantin Dişliev.
Majoritatea miniştrilor Cabinetului Boc au cel puţin un autoturism în proprietate, dar sunt şi miniştrii care deşi sunt înstăriţi, spun că nu au nicio maşină. Vezi ce maşini au miniştrii noştri conform declaraţiilor de avere postate pe site-ul Guvernului.
Asiguratorii auto au fost nevoiti sa plateasca cu 21% mai mult in 2009, fata de anul precedent, pentru daunele asigurate prin RCA.
Groază printre elevii liceului "Mihai Viteazu" din Slobozia. De două săptămâni, fantoma care circulă prin internatul şcolii este subiectul principal. Elevii veniţi din provincie, care sunt cazaţi în cămin, spun că au parte de experienţe stranii în fiecare seară.
Nu e destul să alegi cel mai bun unghi atunci când faci o poză; e nevoie şi de ştiinţă, cum să capturezi momentul potrivit. Şi dacă ai acest noroc, tot ce trebuie să faci este să apeşi pe butonul de fotografiere. Rezultatul va fi o poză genială!
Sindicaliştii din educaţie au ameninţat şi cu boicotarea examenelor naţionale.
Organizaţiile de pensionarii vor picheta miercuri Palatul Cotroceni, profesorii ies în stradă, în faţa Palatului Parlamentului, pentru a doua zi, iar studenţii vor organiza un al treilea miting în faţa sediului Ministerului Educaţiei.
Sergentul-major Valerică Leu a fost ucis, miercuri dimineaţă, în Afganistan, după ce a declanşat explozia unei mine antipersonal, în timpul unei intervenţii pentru securizarea unei căi de acces, informează Ministerul Apărării Naţionale.