Violenţe în Nepal, la doar o zi înaintea alegerilor legislative de joi. Şase maoişti au fost ucişi de poliţişti, iar alţi 5 au fost răniţi, marţi în vestul ţării.
Fondatorul si detinatorul site-ului care vindea sperma online lesbienelor care isi doreau copii a fost incarcerat pentru un an si 4 luni, sub acuzatia de frauda si fals, informeaza editia online a ziarului Telegraph.
Sergei Lavrov, ministrul rus de Externe a anunţat că Rusia va „face tot posibilul pentru a preveni aderarea Ucrainei şi Georgiei la NATO şi pentru a evita deteriorarea relaţiilor cu Alianţa, cu statele lidere ale acesteia şi cu vecinii noştri”.
Salariile profesorilor universitar ar putea fi majorate cu 74%, în timp ce remuneraţiile cadrelor didactice din sistemul preuniversitar ar putea creşte cu 54 de procente.
Guvernul brazilian a inceput productia de prezervative realizate din cauciuc provenit din padurea amazoniana, informeaza BBC.
Un baietel in varsta de doar un an si jumatate, a ajuns la spitalul din Bacau cu 7 coaste rupte, fractura de clavicula si un plaman perforat.
Casa Alba a anuntat ca presedintele american George W. Bush isi va exprima joi punctul de vedere asupra viitorului misiunii irakiene si nivelului de efective, intr-o interventie care urmeaza sa fie suficient de scurta si relativ putin solemna.
Barack Obama a cerut miercuri deschiderea unui dialog cu Iranul, in cadrul unui "asalt diplomatic" care sa puna capat razboiului din Irak, informeaza AFP.
Proteste pe traseul torţei olimpice continuă. Manifestanţii antiChina au ajuns şi la San Francisco, singurul oraş din SUA pe care îl traversează flacăra olimpică în turneul mondial din 2008.
Pensionarii vor participa la un miting in fata Guvernului pentru a cere reintroducerea grupelor de munca in calculul pensiilor, informeaza Realitatea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de joi, 20 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 8 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Judecătoria Marghita i-a aplicat-o unui tânăr de 21 de ani, din Otomani, găsit vinovat de producerea unui accident mortal în care și-a pierdut viața prietena sa, de 22 de ani.
FC Bihor
Conferința de presă de după meciul dintre FC Bihor și Farul Constanța i-a avut ca protagoniști pe antrenorul Farului, Ioan Ovidiu Sabău, respectiv antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Grav accident de circulație în Tinăud. O femeie, aflată în stare gravă a fost transportată la spital
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 20 august.
România
Violența într-o relație nu începe întotdeauna cu un gest agresiv. Uneori, primele semne apar mult mai discret: un partener care cere parolele telefonului, controlează fiecare ieșire, devine excesiv de gelos sau încearcă să rupă legăturile celuilalt cu familia și prietenii.
România
Alertele din Waze care îi avertizează pe șoferi cu privire la prezența echipajelor de poliție au devenit din nou subiect de discuție în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a trei bărbați, printre care un cetățean italian stabilit în reședința Bihorului și aflat în prezent pe lista urmăriților național, într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 20 august.