Anchetatorii din Iaşi efectuează, marţi, 121 de percheziţii domiciliare în 23 de judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
Ucraina intenţionează să dea în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de produse alimentare ucrainene, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka, într-un interviu publicat luni de Politico şi preluat de Reuters.
Papa Pius al XII-lea a cunoscut detalii despre exterminarea evreilor încă din 1942, conform unei scrisori descoperite în arhivele Vaticanului care contrazice poziţia oficială a Sfântului Scaun conform căreia informaţiile pe care le-a avut în acea perioadă despre Holocaust erau vagi şi neverificate, transmite duminică Reuters.
Normele de aplicare a Legii porcului, prin care ne propunem să combatem pesta porcină africană pe teritoriul României, vor fi emise până la finalul lunii septembrie, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Nicolae Bociu.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri după-amiază, 15 mai, pe Centura Oradea, în zona comercială Auchan – Leroy Merlin, în apropierea magazinului Jumbo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 41 de ani, originară din Arad, a fost adusă din Italia de o escortă a Poliției Române pentru a-și executa pedeapsa de un an de închisoare, dictată de Judecătoria Beiuș pentru abandon de familie.
Economic
Modificările anunțate de Ministerul Mediului pentru Programul Rabla 2026 provoacă reacții puternice din partea industriei auto.
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea revine cu ediţia a 10-a în sezonul de toamnă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii au emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică, averse torenţiale, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi răcire accentuată a vremii, ce vizează până duminică după-amiaza, întreaga ţară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La categoria Staţiuni Turistice, Băile Felix s-a clasat pe locul 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii DNA Oradea cu Dorin Marian Privantu, fost auditor public intern în cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, a fost admis de Tribunalul Bihor, care a dispus condamnarea acestuia din urmă la un an, 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (112 acte materiale).
Cultură
Copiii cu vârste între 9-12 ani sunt invitaţi la un atelier de stop-motion în care vor descoperi cum prinde viață o pictură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
76 de echipe de la 42 de cluburi afiliate la AJF Bihor vor participa sâmbătă, 16 mai 2026, la Cupa Curățeniei „Mihai Neșu”. Turneul rezervat copiilor cu vârstele între 8 și 13 ani este programat pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, între orele 8:00 și 19:00, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două incidente s-au produs în cursul zilei de joi, 14 mai, în Oradea și Uileacu de Criș.