Oficialii europeni urmăresc atent situaţia politică din România, avertizează purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3, Mark Grey atrage atenţia că una dintre priorităţi trebuie să fie reformele din Justiţie.
Elevii ar putea avea, din toamnă, o nouă materie. Este vorba despre un curs opţional despre încălzirea globală, ce va fi implementat la nivel naţional.
O afacere macabră, dar profitabilă - groparii vând schelete umane studenţilor de la medicină. În aceste condiţii, nimeni nu poate şti câte zeci de morminte din jurul Capitalei ar putea fi acum goale.
România nu a reuşit să domolească creşterea deficitului comercial în 2007. Acesta a ajuns la 19,44 miliarde de euro, cu toate că industria a înregistrat creşteri semnificative.
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu, nu apare în lista cu propunerile la nominalizare pentru Oscar-ul la categoria cea mai bună producţie străină. Organizatorii ceremoniei de la Hollywood au dezvăluit nouă titluri de filme în această categorie, care vor merge mai departe în competiţie.

Clubul de fotbal Universitatea Cluj are o ambulanţă multifuncţională. În afara destinaţiei ei tradiţionale, aceea de a ajuta sportivii accidentaţi, salvarea ardelenească mai are o utilitate: nivelează terenul de fotbal, între meciuri.

Taxa de primă înmatriculare va fi discutată, miercuri, la Bruxelles de oficiali români şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, declara luni că autorităţile române şi oficialii europeni vor finaliza, până săptămâna viitoare, dezbaterile pe acest subiect.

Propunerea ministrului Apărării Teodor Meleşcanu ca interimar la Justiţie vine în aceiaşi zi în care Tudor Chiuariu a fost numit consilier de stat pe probleme juridice în cadrul cabinetului guvernamental.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident mortal în Oradea
Evenimentul rutier a avut loc noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 februarie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Asistența socială din Oradea, dincolo de hârtii: servicii care țintesc nevoile reale ale oamenilor
De la vârstnici rămași singuri, la tineri vulnerabili și copii care au nevoie de sprijin, DAS Oradea a construit, în ultimii ani, o rețea de servicii care pleacă de la nevoile reale ale oamenilor. Directorul executiv Anca Grama explică cum s-a schimbat filosofia instituției în ultimii ani, de la reacția la criză în pandemie, la deschiderea spre comunitate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix, „iertat” în instanță de o amendă de 10.000 de lei
Dispozitive medicale al căror termen de valabilitate era depășit cu mai bine de trei ani, ținute în spații necorespunzătoare, la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

România

Fondul de rulment al blocului, între obligație și drept la restituire
Vânzarea unui apartament nu înseamnă doar semnarea contractului și predarea cheilor, ci și clarificarea unor aspecte financiare legate de relația cu asociația de proprietari.

România

1.200 de lei pe an pentru energie și gaze: noul mecanism intră în vigoare din aprilie
Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale urmează să fie eliminată complet de la 1 aprilie, iar autoritățile pregătesc un nou mecanism de sprijin financiar, dedicat exclusiv consumatorilor vulnerabili.

Jurnal Bihorean

Fără bani pentru susținerea calendarului competițional: CS Crișul Oradea se bazează pe părinți pentru deplasări
Echipele de polo ale CS Crișul fac deplasările pentru turneele din Capitală cu un număr minim de jucători.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Conflictul juridic de la Bazinul Olimpic Oradea, soluționat după aproape doi ani de procese
Consilierii orădeni au aprobat recent o hotărâre care vizează încheierea unei tranzacții judiciare între Primăria Oradea și asocierea formată din MBS Group SRL și SC Urba SRL.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Interviu cu primarul din Sânmartin, Cristian Laza: „Noi, politicienii, ar trebui să vorbim mai puțin și să muncim mai mult”
Anul 2025 confirmă statutul comunei Sânmartin drept una dintre cele mai dinamice unități administrativ-teritoriale din județul Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Minor tâlhărit de un bărbat, imediat după ce și-a ridicat alocația de la Poșta din Băile 1 Mai
Un adolescent care s-a dus să încaseze de la Poșta din Băile 1 Mai alocația sa și a fraților săi a trecut prin clipe de spaimă, după ce un bărbat i-a furat trotineta și i-a smuls din buzunar banii pe care tocmai o ridicase. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

INTERVIU cu Ica Bacter, fotograf şi crescător de câini rasa Presa Canario şi găini rasa Brahma
„Mă numesc Ica și sunt «băiețelul tatei»”, se prezintă Ica Bacter. A absolvit Facultatea de Drept (licenţă şi master) și Facultatea de Științe Economice - Contabilitate, ambele la Universitatea din Oradea. „La finalizarea studiilor, am realizat că îmi place ceea ce am studiat, dar nu mă definesc ca persoană. Așadar, am pus pe pauză domeniul juridic pentru a putea fi aproape de ceea ce iubesc: interacțiunea cu oamenii şi animalele”. 1

Bihon CSM Oradea

Campioana nu a avut milă de concitadina CSU Oradea. Meciul a fost arbitrat, în premieră, de o brigadă exclusiv feminină
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă meciul dintre CSU Oradea și CSM Oradea, contând pentru etapa a 8-a, prima din returul Superligii Naționale de polo pe apă. 1

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.