BUCUREŞTI - Preşedintele Traian Băsescu a declarat că "preşedintele nu este obligat să participe la dezbaterile din Parlament".
GALAŢI - Un pacient înarmat cu o grenadă şi un pistol de semnalizare i-a îngrozit pe membrii echipajului unei ambulanţe dintr-o comună gălăţeană. Bărbatul i-a ameninţat, iar oamenii au cerut ajutor la serviciul de urgenţă 112.
SIBIU - Bătaie de pomină într-un liceu din Sibiu! De data aceasta protagoniştii nu au fost însă numai elevii, ci şi părinţii acestora, care au decis să le facă dreptate progeniturilor cu pumnul.
Votul a fost covârşitor în favoarea înfiinţării comisiei, 258 de parlamentari susţinând iniţiativa Partidului Conservator. Doar 76 de senatori şi deputaţi au fost împotrivă, iar 18 s-au abţinut.
BUCUREŞTI - Asigurarea obligatorie pentru remorci şi creşterea valorii poliţelor RCA pentru tractoare îi nemulţumeşte pe ţărani. Aceştia spun că plătesc sume fabuloase pentru asigurare, iar preţul nu este justificat.
Traducătorii români sunt la mare cautare în Spania. Colegiul notarial din comunitatea Valenciana a anunţat că anul trecut traducerile în şi din limba română au fost cele mai solicitate.