Aproape 60 la sută dintre elevii care s-au prezentat la cea de-a doua sesiunea a bacalaureatului au promovat examenul, potrivit rezultatelor finale, obţinute după soluţionarea contestaţiilor, anunţă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Se poate vorbi despre o Românie depresivă. Psihologii spun că aproape fiecare român a ajuns să fie afectat de această boală, din cauza stresului.
Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) le solicită primarilor din Ţinutul Secuiesc să utilizeze pe faţada Primăriilor drapelul secuilor, ca un gest simbolic. Preşedintele CNS, Izsak Balas, a declarat că va transmite această solicitare în scris către primarii vizaţi, şi a dat drept exemplu pozitiv Primăria Gheorghieni, din judeţul Harghita, unde primarul a luat această măsură imediat după alegerile locale.