Cei mai buni luptători din România sunt anunţaţi în programul primei galei Superkombat din 2015.
Echipa de Fed Cup a României va întâlni, în deplasare, Canada în play-off-ul pentru Grupa Mondială, potrivit tragerilor la sorți de marți, de la Londra.
Simona Halep (locul 3 WTA) a fost eliminată în sferturi la Australian Open de către rusoaica Ekaterina Makarova (locul 11 WTA). Halep a cedat cu 6-4, 6-0.
Simona Halep a postat pe Facebook o poză prin intermediul căreia promovează tricoul cu porecla sa - Halepeno, ceea ce a stârnit isteria fanilor care vor și ei un astfel de tricou.
Simona Halep (locul 3 WTA) s-a calificat luni în turul al doilea la Australian Open după ce a învins-o pe Karin Knapp (locul 50 WTA) cu scorul de 6-3, 6-2.
Suporterii echipei Steaua Bucureşti au fost implicaţi, cu ocazia meciurilor, în 40 de fapte penale, în timp ce susţinătorii echipei Dinamo au fost implicaţi în 27 de infracţiuni, se arată în bilanţul Jandarmeriei Bucureşti.
După ce a câștigat sâmbătă, la Shenzhen, primul trofeul al anului, Simona Halep (locul 3 WTA) a fost nevoită să se retragă din turneul de la Sydney din cauza unei infecții gastrointestinale. Halep va fi aptă pentru Australian Open, care va începe săptămâna următoare, potrivit wtatour.com.
Simona Halep, cap de serie numărul 1 și locul 3 WTA, a câștigat sâmbătă dimineața primul turneu din 2015.
Meciul amical dintre Venus Williams și Svetlana Kuznetsova, disputat în Auckland, Noua Zeelandă, a avut niște „băieți de mingi” din sfera canină.
Simona Halep (locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu) s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500 000 de dolari. Halep a trecut în semifinale de sportiva chineză Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Perioadă bună traversată de „lei roșii”, care și-au adjudecat a doua victorie în această săptămână.
BIHON Sport local
După două etape în care a fost ajutată să piardă și din cauza greșelilor de arbitraj, Transilvania Sport Academy a suferit un nou eșec în campionat.
BIHON Sport local
Bihorul Beiuș a remizat sâmbătă cu o echipă care are pretenții la play-off, dar care nu mai câștigase de 3 etape în Liga 3, Seria 8.
BIHON Sport local
Crișul nu a avut meci ușor cu tinerii de la Viitorul Cluj, dar a reușit să mai adauge 3 puncte la zestrea de până acum.
BIHON Sport local
Zi nefastă pentru Lotus Băile Felix din toate punctele de vedere. La finalul încălzirii de dinainte de meci, Raul Tămaș, jucătorul ofensiv cu evoluții constant bune în acest campionat, s-a accidentat și a fost înlocuit în formula de start cu Tiberiu Serediuc.
România
Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.
Cultură
La Ştei s-a desfăşurat cursul internaţional „Cum să dezvolți și să concepi un traseu istoric critic”, în cadrul proiectului Erasmus+ „Critical History Tours” (CHT).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.