BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Amenzi pentru cei care lasă câinii în maşină în zilele cu caniculă

Amenzi pentru cei care lasă câinii în maşină în zilele cu caniculă

De Simona Drimbău
la 28 June 2021 09:00 Reactualizat la: 27 June 2021 22:46
1 Comentarii

Amenzi pentru cei care lasă câinii în maşină în zilele cu caniculă

28 June 2021 09:00 Reactualizat la: 27 June 2021 22:46
Crescătorii şi transportatorii trebuie să acorde animalelor condiţii în acord cu temperaturile ridicate.
Scris de Simona Drimbău - Crescătorii şi transportatorii trebuie să acorde animalelor condiţii în acord cu temperaturile ridicate.

Trimite articolul

X

Pășunatul și muncile agricole cu animale sunt strict interzise în perioadele caniculare, între orele 11.00 și 19.00. Fermierii care nu se conformează riscă sancțiuni. E interzis, de asemenea, să ne lasăm câinii în mașină în timp ce suntem la supermarket sau în mall. Amenzile pornesc de la 1.000 de lei și pot ajunge până la 10.000 de lei.

[eadvert]

Având în vedere condiţiile meteo care prevăd pentru perioada următoare temperaturi ridicate Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aminteşte că fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare şi asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje.

De asemenea, fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie, precum şi verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică.

De respectat

Totodată, în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune sau alte activităţi de povară nu vor fi exploatate în intervalul orar 12:00 – 18:00, dacă temperatura la umbră depăşeşte 25 grade C, iar la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la apariţia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă.

Potrivit inspectorilor sanitari veterinari, în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existenţa de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă, iar dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

Referitor la animalele de companie, Autoritatea informează proprietarii că, în cazul în care animalele de companie sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare. O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.
Referitor la transportatorii de animale, ANSVSA aminteşte că aceştia sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile, iar transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii sau în primele ore ale dimineţii.

Totodată, înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului.
În ceea ce priveşte hidratarea animalelor, ANSVA atrage atenţia că, în cazul în care există doar o sursă limitată de apă potabilă, trebuie avut în vedere necesarul zilnic de apă al unui animal, în funcţie de specie, talie, rasă şi stare fiziologică, astfel: vaci de lapte – între 38-52 litri/zi, bovine – 38 litri/zi, cabaline – între 20-45 litri/zi, porcine – între 4-11.5 litri/zi, ovine – 6 litri/zi, păsări de curte – 0,5 litri/zi.

Aceste cifre variază în funcţie de vârsta animalului, starea fiziologică, temperatura mediului ambiant şi umiditate.
Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să asigure standardele privitoare la bunăstarea animalelor deţinute.

Trimite articolul

X
Taguri:
amenda ,
caine ,
masina
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Mihaela Slav says:
    June 30, 2021 at 2:02 pm

    Foarte bună decizie

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    Încă un transfer ofensiv! Mijlocașul mult dorit de Erik Lincar a semnat cu FC Bihor Oradea
    Are 25 de ani și a mai lucrat la două echipe cu antrenorul orădean, care și l-a dorit și în sezonul trecut, dar mijlocașul a ales atunci pe FC Voluntari.

    Educație

    Profesor din Oradea, după ce ministrul Educației a negat problemele din sistem: „Nu e haos, e doar multă nepăsare”
    Cu trei zile înainte de începerea noului an școlar, ministrul Educației, Mihai Dimian, a postat pe facebook un text în care respinge imaginea unui sistem aflat în „haos”.

    Economic

    Banii de la stat încep să intre în conturi. Când se plătesc alocațiile și indemnizațiile în septembrie
    Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va începe, din 8 septembrie, virarea beneficiilor de asistență socială pentru luna august. Primele plăți vor viza alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție, iar restul sumelor vor fi achitate etapizat până pe 21 septembrie.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    Bihon CSM Oradea

    SuperCupa României la polo a fost amânată. CSM Oradea a disputat două meciuri de pregătire cu Szentes
    Ediția 2026 a SuperCupei României la polo, programată inițial pentru data de sâmbătă, 5 septembrie, a fost amânată.

    BIHON Sport local

    Debutează campionatul 2026/2027 în Liga 4 Bihor! Se anunță luptă aprigă pentru locurile de play-off
    Sâmbătă și duminică se vor disputa primele meciuri din sezonul 2026/2027 în Liga 4 Bihor, o ediție care va avea la start 14 echipe.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Turistă accidentată pe traseul Groapa Ruginoasa. Salvamontiștii bihoreni au intervenit pentru evacuarea ei
    O turistă accidentată pe traseul Circuitul Groapa Ruginoasă, în zona Vârtop, a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor bihoreni după ce a suferit o leziune la un membru inferior.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X