BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Burse pentru combaterea abandonului școlar. În Bihor, 41 de copii beneficiază de acest ajutor

Burse pentru combaterea abandonului școlar. În Bihor, 41 de copii beneficiază de acest ajutor

De Crina Dobocan
la 21 March 2023 09:23

Burse pentru combaterea abandonului școlar. În Bihor, 41 de copii beneficiază de acest ajutor

21 March 2023 09:23
Fundația Comunitară din Oradea caută sponsori pentru a susține 41 de copii din mediul rural.
Scris de Crina Dobocan - Fundația Comunitară din Oradea caută sponsori pentru a susține 41 de copii din mediul rural.

Trimite articolul

X

41 de copii din mediul rural merg la școală datorită Fondului de burse, programul prin care Fundația Comunitară din Oradea le asigură îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite ca să nu abandoneze școala în lipsa lor.

[eadvert]

Cristian este unul dintre acești copii. Cristian locuiește într-o casă albastră din lut în care lămpașul ține locul curentului electric.

Are 13 ani și o bunică de 82, cea care are grijă de el de când avea 2 ani. Bunica este, de fapt, străbunica lui Cristian, care de când i-a murit nepoata, are grijă de băiat.

Casa lui Cristian și a străbunicii e în vârf de deal, unde pământul e aproape imposibil de urcat pe vreme ploioasă.

Un drum greu de parcurs pentru Cristian și pentru străbunica lui de 82 de ani, dar pe care trebuie să îl facă de fiecare dată când merg după alimente în sat, după lemne sau la fântână după apă. Dacă-i întrebi îți vor spune că n-au nevoie de ajutor să urce dealul până la casa de lut. Doar de o botă și de cizme de cauciuc.

Teme la lumina lămpii

Zilele lui Cristian respectă cu rigurozitate un program. Dacă se întinde cu timpul, s-ar putea să nu-și poată face temele de casă și n-ar fi indicat, spune el. Pleacă la școală de dimineață și se întoarce la prânz după ore. Odată ce ajunge trebuie să se apuce de temele de casă cât e sus lumina zilei, neavând curent electric să le poată lăsa pe mai târziu. Îi plac româna și biologia. Româna pentru că îi face plăcere să citească, iar biologia pentru că e curios. Momentan vrea să se facă pompier pentru că i se pare ceva ieșit din comun să poți salva oameni.

După ce sunt gata temele urmează un drum de 20 de minute pentru a procura apă de băut și pentru spălat. Își ia roaba și bidoanele goale și o ia la vale mai sus de casa lor de lut, la fântână. Dacă ceru-i generos poate să nu meargă după apă.

„Ploaia e dată de la Dumnezeu” – spune străbunica lui Cristian, pentru că așa pot aduna apa pentru băut și Cristian nu mai e nevoit să meargă după zecile de litri de apă.

Ca orice copil Cristian trebuie să și copilărească. Face asta în timpul liber, după școală, imediat după ce își face temele la lumina zilei naturale și după ce se asigură că el și străbunica au apă suficientă pentru următoarele zile. Cum copilărește? Stă în sat cu copiii, iar iarnă cară unii la alții lemne pentru foc. Pentru el și alți copii din Șușturogi e ca o joacă de-a oamenii mari.

Crede în bunătate

Străbunica lui Cristian crede în oameni și în bunătatea lor. Unii i-au ajutat cu lemne, alții i-au ajutat să își renoveze acoperișul casei albastre din lut. Spune că aceștia sunt oameni pe care Dumnezeu trebuie să îi ajute înzecit.

„Am întrebat-o ce ar vrea să devină micul nostru erou când se face om mare. «Ce-o să vrea el, numai să se țină de carte. Viața îi dă în straiță celui care se străduiește»”, a spus bunica.

Fundația Comunitară se străduiește să îl ajute să devină „om mare”.

„Combatem abandonul școlar și îl ajutăm pe Cristian să meargă la școală în continuare. Pentru asta are nevoie de haine, încălțăminte și rechizite. Prin programul Fondul de burse ne poți ajuta să i le oferim. Fă o donație sau oferă o bursă de 1.000 de lei din care Cristian va primi tot anul necesarele pentru a putea continua să meargă la școală”, spune reprezentanții Fundației.

 

Nevoi pentru alți 40 de copii

Asemeni lui Cristian, și ceilalți 40 de copii din programul „Fondul de burse” au nevoie de o geacă și de încălțări noi pentru a merge la școală în această primăvară.

„Tu te poți implica și poți susține unul sau mai mulți copii din cei 41, cărora le ducem odată cu schimbarea fiecărui anotimp, haine și încălțări noi, pentru că doar așa copiii vor merge la școală fără să le fie frig, fără să le fie rușine că poartă haine uzate de timp și de mai multe generații”, mai precizează ONG-ul orădean.

Donațiile se pot face pe site-ul ONG-ului – fundatiacomunitaraoradea.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
abandon scolar ,
burse ,
copii ,
Fundaţia Comunitară Oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Îngrijiri medicale la domiciliu, decontate de CAS. Cine poate beneficia și câte zile sunt acoperite
    Pacienții care nu se pot deplasa sau au nevoie de asistență medicală din cauza unor afecțiuni grave pot beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ON Festival, concerte și spectacole. Vezi ce poți face în Oradea în acest weekend
    Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie.

    România

    Salariile judecătorilor din România, făcute publice. Cât câștigă magistrații în funcție de grad
    Judecătorii din România au indemnizații nete lunare cuprinse între 6.990 de lei, în cazul unui magistrat stagiar aflat la începutul carierei, și 20.346 de lei, pentru un judecător cu grad profesional de curte de apel, potrivit grilelor salariale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru octombrie 2026.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Noi reguli pentru închiderea autostrăzilor, căilor ferate și aeroporturilor. Ce pregătește Ministerul Transporturilor
    Deciziile privind închiderea temporară a unor sectoare de autostradă, cale ferată sau infrastructură aeroportuară ar putea fi luate fără acordul suplimentar al Ministerului Transporturilor, în condițiile legislației aplicabile fiecărui domeniu.

    România

    Reguli mai stricte pentru șoferii Uber și Bolt. Senatul introduce o limită pentru mașinile folosite prin comodat
    Șoferii și firmele care fac transport alternativ prin platforme precum Uber și Bolt ar putea avea reguli noi privind folosirea autoturismelor. Senatul a adoptat miercuri, 28 octombrie, un proiect de lege care limitează la un singur autoturism posibilitatea utilizării unui vehicul în baza unui contract de comodat.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Festivalul Les Films de Cannes de la Oradea a debutat cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” în prezenţa actriţei Anamaria Marinca
    Proiecţiile vor continua în 30 octombrie şi 1 decembrie la la Cinema Palace.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X