Acum, la început de an, circulă vestea cum că proaspăt numitul ministru al Educaţiei Naţionale – Pavel Năstase ar fi primit oarece sesizări din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin O.U.G. nr. 74/2013 a fost înfiinţată, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Noi, bihorenii, ar trebui să fim mândri că la cârma sistemului sanitar tocmai a fost numit unul de-al nostru. Dr. Florian Bodog, prodecan la Facultatea de Medicină din Oradea, a fost numit în funcția de ministru al Sănătății.
Nu, Preşedintele mut nu a încălcat Constituţia. Pur şi simplu i-a dat cu jet lui Dragnea.
Natura sancțiunii aplicate pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului se stabilește în funcție de cantitatea de alcool indicată în urma verificării făcute cu aparatul etilotest.
OK. Cioloş n-o va face. Va lăsa Codul Fiscal aşa cum este. Cu 19% TVA de la 1 ianuarie 2017, cu taxa pe stâlp şi supraacciza la carburanţi, de 7 eurocenţi/litru – eliminate, de la aceeaşi dată.
„Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.
Așa cum am arătat în articolele anterioare, la data de 28 Aprilie 2016 Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment.
powered by Surfing Waves
România
Un lift din incinta Palatului CFR din București s-a prăbușit joi, 21 mai, iar mai multe persoane au fost rănite. Autoritățile și reprezentanții instituției au transmis informații contradictorii privind numărul victimelor, însă ulterior s-a precizat că în cabină se aflau șapte persoane.
Cultură
Programul evenimentului cuprinde momente artistice susținute de cursanți și profesori ai Şcolii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.
Cultură
Timp de aproape o săptămână, peste 8.500 de dansatori din 42 de state au transformat orașul croat într-o capitală mondială a artei, emoției și performanței.
BIHON Sport local
Studenții fotbaliști de la Universitatea din Oradea n-au reușit să-și îndeplinească visul de a deveni campioni naționali.
Economic
Chiar dacă impozitul pe veniturile din investiții este reținut la sursă, investitorii pot avea în continuare obligații fiscale, în special privind CASS.
Educație
Elevii au primit pe 20 mai bursele aferente lunii aprilie, însă mulți au încasat mai puțini bani decât de obicei. Reducerea a afectat bursele de merit și cele tehnologice, din cauza vacanței de primăvară.
Educație
Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea este în doliu după dispariția Adrianei Bercea, una dintre cele mai apreciate și respectate contabile din județul Bihor.
Economic
În martie 2026, județul Bihor a înregistrat un câștig salarial mediu brut de 7.759 lei și un net de 4.654 lei, cu variații semnificative între sectoarele economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de miercuri spre joi, 21 mai, în jurul orei 02:20, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Cuieșd, comuna Brusturi, reușind să salveze o anexă și locuința.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis un proces împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, contestând decizia prin care cinci proiecte majore de infrastructură au fost transferate către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
BIHON Opinii
În România anului 2026, un cățel de cinci luni a fost considerat suficient de autonom încât să poată supraviețui vânând șoareci, iar asta a fost suficient pentru anularea unei amenzi pentru abandon.