Trei legi noi au adus schimbari importante în activitatea Parchetelor si a instantelor de judecata. Toate au intrat în vigoare de curând, iar procurorii si magistratii trebuie sa le puna în aplicare deja, pentru ca dosarele la care lucreaza sa nu fie lovite de nulitate.
Joi a avut loc o noua înfatisare a procesului „Caritas” la Curtea de Apel Oradea. O parte din pagubitii jocului piramidal, constituiti în Uniunea Nationala de Salvare a României, au cerut o revizuire în penal a hotarârii date anterior de instanta.
După ce au monitorizat zece zile activitatea unei filiere de contrabandă cu ţigări ucrainene, procurorii DNA Oradea şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie l-au reţinut şi arestat pe şeful Biroului Zonal de Poliţie rurală din Turţ şi pe alţi trei sătmăreni.
Trimiterea în judecată a frontieriştilor de la Petea şi Urziceni pentru mită luată de la românii întârziaţi în Spaţiul Schengen i-a prilejuit procurorului-şef al DNA Oradea, Ioan Moldovan, o subliniere a rolului Comisiei de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În opinia magistraţilor bihoreni participanţi, notarea a fost severă iar organizarea perfectibilă la concursul pentru promovarea în funcţii de execuţie în instanţe, găzduit pe 4 iunie de Institutul Naţional al Magistraturii sub tutela Consiliului Superior al Magistraturii.
Note [.xls - 21KB]
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din Oradea vor avea o nouă posibilitate de a obține certificate internaționale de competență în limba germană. Colegiul Național „Emanuil Gojdu” a anunțat că devine centru de examinare Goethe, urmând să găzduiască examene pentru niveluri de cunoaștere a limbii germane de la A1 la C1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Metodele de recuperare a pacienților cu afecțiuni neurologice, prevenirea problemelor musculare și articulare și rolul exercițiilor fizice în menținerea sănătății s-au numărat printre temele unei conferințe internaționale desfășurate la Universitatea din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cristian Ilisuan și actorii Mircea Popa (Mircea Bravo), Mădălina Mușat, Paul Socol, Adonis Tanta și Elena Moldovan vor fi prezenți duminică, 18 octombrie, la Cinema Palace din Lotus Center și Oradea Shopping City.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape un copil din trei din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, deși situația s-a îmbunătățit în ultimii ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de trei zile, parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix se transformă din nou într-un punct de întâlnire pentru iubitorii gastronomiei tradiționale.
Educație
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2027–2028 ar urma să înceapă pe 31 martie 2027, potrivit proiectului de calendar pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Cererile vor putea fi depuse până pe 23 aprilie, iar primele rezultate sunt programate pentru 21 mai.
Economic
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede un mecanism de compensare a clienților băncilor prejudiciați prin practici anticoncurențiale legate de utilizarea indicelui ROBOR.
România
Șoferii din România beneficiază de un termen suplimentar pentru achitarea rovinietei, chiar dacă au început deja călătoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 15 octombrie.
Educație
Prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a provocat controverse privind timpul disponibil și relevanța subiectelor.
Economic
Românii care au închis balconul sau l-au transformat în parte a sufrageriei fără să respecte procedurile legale pot ajunge să plătească un impozit pe clădire cu 100% mai mare.