Extinderea colaborării academice în domenii precum ingineria, tehnologia, artele și științele biomedicale, dar și pregătirea viitorilor diplomați thailandezi au fost printre subiectele discutate de ambasadorul Regatului Thailandei, Phuchphop Mongkolnavin, cu rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău. Instituția orădeană are deja relații academice cu patru universități din această țară.
Părinții care vor să își transfere copiii la o altă școală din Bihor nu mai pot solicita suplimentarea locurilor pentru o clasă anume, atunci când efectivul maxim de elevi a fost deja atins. Noua prevedere apare în procedura pentru anul școlar 2026–2027, publicată joi, 22 octombrie, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor.
Într-o Transilvanie în care românii nu dispuneau de o aristocrație puternică, intelectualii formați în universități au ajuns să joace un rol esențial în lupta pentru drepturi politice și afirmare națională. Printre centrele care au contribuit la pregătirea acestor elite s-a numărat și Oradea, prin Academia de Drept.
powered by Surfing Waves
Cultură
Spectacolul „Moka” | „A Haza Sólymai” este o coproducţie a celor două teatre orădene: Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miros de cârnați proaspeți, caltaboși, toroș aburind și pălincă tradițională, dar și o competiție strânsă între echipele participante. A doua zi a festivalului-concurs „D’ale porcului - Toroș&Maioș Fest”, desfășurat în Băile Felix, a adunat sute de vizitatori, dornici să descopere gusturile autentice ale bucătăriei tradiționale.
Stiri Inter(Nationale)
Cinci persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite, printre acestea aflându-se și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul istoric al orașului Cracovia, din Polonia.
BIHON Sport local
Sâmbătă au avut loc ultimele trei partide din etapa a 12-a a Ligii 3, Seria 8. Crișul Sântandrei a terminat la egalitate în deplasare cu Unirea Tășnad, scor 1-1, iar Transilvania Sport Academy a pierdut pe teren propriu cu Sănătatea Cluj, scor 0-1.
FC Bihor
Conferința de presă de după meciul FC Bihor - CSM Slatina, încheiat cu scorul de 0-1, i-a avut ca protagoniști pe antrenorii celor două echipe, Erik Lincar, respectiv Adrian Dulcea.
1
Cultură
Lucrarea „Midnight Walk at Moskovits Palace”, prezentată în primăvară la Sinagoga Neologă Sion din Oradea, expusă la Galleria della Biblioteca Angelica din Roma.
FC Bihor
CSM Slatina i-a produs echipei noastre primul eșec de acasă, după un meci încrâncenat, în care FC Bihor nu s-a regăsit deloc, cu toate eforturile depuse.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 6 noiembrie, la ora 18:12, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe D.N. 76, în localitatea Ceica, s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Szilárd István Kovács, un bărbat de 49 de ani, din Marghita, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă dimineața, 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs pe un pasaj de pe centura Oradea.