Peste 100 de cadavre de caini au fost gasite de reprezentantii unei asociatii pentru protectia animalelor, la groapa de gunoi din Rovinari, anunta Realitatea TV. Acestia acuza autoritatile locale ca au otravit cainii si apoi i-au aruncat la gunoi.

Carrefour fura involuntar si indirect la cantar, acuza jurnalistii de la "Gandul". Pe rafturile magazinului din complexul Orhideea exista mezeluri pe a caror eticheta este trecut un gramaj de doua ori mai mare decat cel real.

Tribunalul Bucuresti a judecat miercuri ultimul termen in procesul privind prabusirea Fondului National de Acumulare si a hotarat sa o elibereze din arest pe Ioana Maria Vlas, dar a impus interdictia de a parasi tara, anunta Realitatea TV.

Colecţia cu care Liza Panait le va încânta pe soţiile oficialilor NATO a fost lansată, luni, pentru publicul din România. Liza Panait, designerul casei de modă Vili, şi-a lansat luni, la World Trade Plaza, colecţia „Seducţie“, care va fi prezentată joi şi soţiilor demnitarilor prezenţi la Summitul NATO.
Carnea procesată, precum şunca, micii, cârnaţii şi pastrama, poate cauza cancer la intestine sau la stomac, avertizează experţii britanici. Aceasta conţine substanţe periculoase, folosite pentru a menţine cât mai mult culoarea rozalie.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Viorel Pașca, din nou cu oamenii străzii la poartă. Bob Rădulescu: „Luați voi oamenii de pe capul «traficantului» Pașca!”
Viorel Pașca, cunoscut pentru activitatea sa de îngrijire a persoanelor vulnerabile la Dumbrava, județul Bihor, trage un nou semnal de alarmă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O jumară de peste 10 kilograme și 127 de metri de maioș! Debut spectaculos la „D’ale porcului”
Festivalul-concurs „D’ale porcului” a debutat vineri, 6 noiembrie, la Băile Felix, cu două provocări culinare spectaculoase: prepararea unei jumări uriașe, de 10,1 kilograme, și a unui maioș care a atins lungimea de 127,2 metri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Aproape 1.400 de facturi false, folosite pentru a scăpa de plata TVA. Prejudiciul depășește 4,6 milioane de lei
Un bărbat și două firme din domeniul comerțului cu ridicata au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru evaziune fiscală cu o pagubă de peste 4,6 milioane de lei, prin folosirea a aproape 1.400 de facturi false.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Evaziune cu... fragmentare. Omul de afaceri Călin Raita, acuzat că nu a plătit 1,6 milioane de lei, impozit de profit
Constructorul orădean Călin Raita (52 de ani) este anchetat de polițiștii de investigare a criminalității economice și de Parchetul Bihor pentru o evaziune fiscală de aproape 1,6 milioane de lei, comisă printr-un mecanism de disimulare a veniturilor din vânzarea unor imobile pentru a nu plăti impozitul pe venit. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Evaziune cu datorii artificiale, cu sprijinul membrilor unui cabinet de insolvență. Prejudiciul este de 3,5 milioane de lei
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Bihor au efectuat joi patru percheziții într-un dosar în care au fost formulate acuzații de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, cu consecințe deosebit de grave, fals și abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE perioada 11.11.2026 - 13.11.2026 _PL Marghita + PL Stei + PL Alesd + PL Salonta

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incident tragic pe șantierul autostrăzii Transilvania, la Chiribiș. Un muncitor a murit
Incidentul tragic s-a petrecut vineri, 6 noiembrie, în jurul orei 12:00, pe șantierul autostrăzii Chiribiș-Suplacu de Barcău.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

România, cea mai mare creștere a prețului energiei electrice din UE. Ce riscuri se conturează pentru facturile din această iarnă
România a înregistrat cea mai accentuată majorare a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, în prima jumătate a anului 2026. Potrivit datelor Eurostat, tarifele au crescut cu 51,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, într-un moment în care, la nivel european, prețul mediu al electricității a avut o evoluție descendentă. 1

Cultură

Cântece, daruri și surprize: Gașca Zurli vine la Oradea cu spectacolul aniversar „Zurli 20”
Copiii și părinții sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor la un spectacol dedicat celor 20 de ani de la apariția universului Zurli.

BIHON Sport local

Bihorul Beiuș a câștigat meciul din deplasare cu Unirea Dej, iar Lotus Băile Felix a fost învinsă de Viitorul Cluj
Vineri, 6 noiembrie s-au disputat primele meciuri din etapa a 12-a a Ligii 3. În Seria 8, Bihorul Beiuș s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0) pe terenul echipei Unirea Dej, iar Lotus Băile Felix a pierdut tot în deplasare în fața formației Viitorul Cluj, sor 1-2 (0-0).

Cultură

Patru elevi ai Școlii de Arte „Francisc Hubic” joacă în spectacolul „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”
Vârste, profesii și experiențe diferite, aceeași pasiune: teatrul. Elevii clasei de actorie din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor joacă pe 7 noiembrie, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". Intrarea este liberă.