Cel mai mult s-au scumpit legumele şi fructele, dar şi gazele, combustibilii şi energia electrică.
O lege ce are ca miză zeci de miliarde de dolari pentru Statul Român vine la votul final al deputaților. Lobby-ul companiilor petroliere este unul foarte puternic.
Declaraţia unică se poate depune online sau în format hârtie la sediile ANAF sau prin poştă cu scrisoare recomandată.
Ambarcaţiunile cu motor vor fi interzise în locurile destinate relaxării turiştilor de pe litoralul românesc.
Sezonul estival 2018 se anunţă a fi cel mai bun din ultimii ani, însă dincolo de numărul mare de turişti, de aglomeraţia de pe litoral, de creşterea calităţii serviciilor hoteliere, turismul românesc înfruntă o serie de provocări.
Din totalul de 10,321 de milioane de ferme din UE, 3,422 de milioane de ferme se află în România.
Vârsta de pensionare a mamelor ar putea fi redusă cu doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut.
powered by Surfing Waves
Economic
Guvernul pregătește modificări importante în sistemul RO e-Factura, după reacțiile puternice venite din partea persoanelor care obțin venituri din drepturi de autor și a societății civile.
Cultură
Marşul memoriei va porni, în 25 mai, de la Memorialul Deportaților din strada Mihai Viteazul nr. 4.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
26 de percheziții au fost făcute, marți dimineața, de procurorii DIICOT – Structura Centrală, alături de polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare și polițiști de frontieră în Bihor și alte patru județe - Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin și Bacău.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piaţa Unirii din Oradea va fi transformată în locul ideal de joc, distracție și mișcare.
Economic
Inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Oradea au confiscat sute de biciclete și trotinete electrice, cu o valoare estimată la aproximativ un milion de lei, în urma unor controale desfășurate în județul Cluj, într-o acțiune de combatere a evaziunii fiscale și a activităților comerciale ilicite.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va intra într-un proces de încălzire în Crișana începând din a doua parte a săptămânii, iar temperaturile maxime vor urca până în jurul valorii de 25 de grade Celsius.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 19 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Gepiu, a fost obligat de Judecătoria Salonta să plătească Inspectoratului General al Poliției Române nu mai puțin de 12.225,73 de lei, suma pe care instituția a cheltuit-o pentru a-l aduce pe bihorean din Germania în țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația rutieră va fi închisă temporar pe segmentul de drum dintre Ștrandul cu Valuri din stațiunea Băile 1 Mai și Inelul Metropolitan, în perioada 19 mai, ora 08:00 – 22 mai, ora 20:00.
FC Bihor
Când termini un campionat pe locul 4, după ce pe precedentul l-ai încheiat pe 14, ar trebuie să fie doar motive de bucurie. La FC Bihor Oradea satisfacția performanței sportive este umbrită de detaliul administrativ care blochează accesul echipei antrenate de Erik Lincar la barajul de promovare în prima ligă.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conflict instituțional cu implicații directe asupra unor proiecte importante de infrastructură rutieră a izbucnit între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Ministerul Transporturilor, după ce cinci investiții majore au fost transferate către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
2