După mai bine de un deceniu de degradare și uitare, clădirea fostei tabere școlare din comuna Roșia intră într-un amplu proces de reabilitare și eficientizare energetică, grație unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția se ridică la 1,8 milioane de lei, iar termenul-limită de finalizare este anul 2026.
Patru persoane, dintre care două femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Satu Mare, într-un dosar de trafic intern și internațional de droguri de mare risc în care au fost acuzați că au introdus în țară, prin fostul Punct de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, 2,5 kilograme de drog „cristal”, dar și cocaină.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen s-a impus cu scorul de 86-73 (22-17, 26-12, 18-16, 25-23) în meciul de pregătire disputat în deplasare cu DEAC Debrecen.
Cultură
Picturile reunesc două problematici semnificative: permanența locului și efemeritatea a tot ce este în mișcare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fostul coordonator al Brigăzii de Operațiuni Speciale (BOS) Oradea, Alin Nicușor Tărău și un alt fost ofițer din cadrul aceleiași structuri, Sebastian Marius Suciu, ambii pensionați în prezent, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzațiile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată.
4
BIHON Sport local
La Casa Fotbalului s-a tras la sorți programul competițional în cele 8 serii din Liga 3. În Seria 8 vor activa cele patru echipe bihorene: Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix, CS Bihorul Beiuș și nou promovata ACS Transilvania Sport Academy.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei Oradea a prelungit joi, pentru a treia oară, măsura arestării preventive în cazul lui Adrian Botici, fostul director al școlii din Aușeu, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările au fost începute luni, 17 august, iar în timpul interveției pe traseu a circulat un tramvai bidirecțional.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, în perioada 24 august - 4 septembrie, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Matei Corvin, pentru executarea unor lucrări la pasajul feroviar din zonă.
România
Noile reguli care permit liceelor să organizeze propriile examene de admitere, dar și intenția de a nu mai acorda burse sociale în timpul vacanțelor, provoacă îngrijorări privind accentuarea diferențelor dintre elevi.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Primăriei Oradea va fi suspendată pe parcursul întregii zile de 21 august , din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică a clădirii.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 20 august, rectificarea bugetului județului pentru anul 2026, bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și transferuri de la bugetul județean, precum și a bugetului creditelor interne.