Nu-mi face nici o plăcere, recunosc, să mă ...implic și eu în acest scandal al demiterii lui Daniel Vulcu de la conducerea Teatrului Regina Maria, dar, cum la vremea aceea am scris, cu mirare, dar și cu tristețe despre nepolitețea, cel puțin a modului în care s-a făcut ea, despre absența argumentării serioase a acestei demiteri, despre neseriozitatea sau inconștiența cu care au fost alcătuite în grabă și cu părtinire vizibilă, dacă nu și la limita legalității, comisiile de examinare și notare ale managerului, despre minima obligație de bun simț de a-i aduce la cunoștință, cu explicațiile cuvenite, hotărârea Consiliului Județean, de a-i lăsa timpul necesar să răspundă, să se apere, eventual, dacă acuzele i s-ar fi părut nedrepte, în fine, îmi exprimam indignarea că, în 2018, în deplină democrație, un român, un artist, un manager, este scos cu heirupul din birou și pus rapid un interimar.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu violent la o gospodărie din Bihor: pompierii au reușit să salveze locuința și o anexă
În noaptea de miercuri spre joi, 21 mai, în jurul orei 02:20, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Cuieșd, comuna Brusturi, reușind să salveze o anexă și locuința.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

CNAIR dă în judecată Ministerul Transporturilor, după transferul Drumului Exprex Oradea–Arad către CNIR
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis un proces împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, contestând decizia prin care cinci proiecte majore de infrastructură au fost transferate către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

BIHON Opinii

„Nu l-am abandonat, era apt de vânătoare” — motivarea halucinantă a unei instanțe din Bihor pentru un cățel abandonat
În România anului 2026, un cățel de cinci luni a fost considerat suficient de autonom încât să poată supraviețui vânând șoareci, iar asta a fost suficient pentru anularea unei amenzi pentru abandon.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

BIHON CAO

Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

România

Facturi mai mari la gaze după eliminarea plafonării: prețuri de peste 0,40 lei/kWh și discuții despre reducerea TVA
Primele facturi la gaze emise după eliminarea plafonării au început să ajungă la consumatori, iar mulți români reclamă creșteri semnificative față de perioada în care prețurile erau compensate de stat.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primarul din Buduslău, acuzat de luare de mită de 150.000 lei și prins în flagrant de EPPO, își anunță demisia
Primarul UDMR, Kócza István a avut o scurtă reacție pe rețelele de socializare în cursul serii de miercuri, 20 mai, după ce procurorii Parchetului European l-au prins în flagrant în timp ce primea 150.000 de lei, sumă care reprezenta ultima tranșă dintr-o mită în valoare totală de 200.000 de lei.

Bihon CSM Oradea

Patru judoka orădeni fac parte din lotul național, aflat în stagiul de la Benidorm
Lotul național de judo al României, pregătit de antrenorii orădeni Emil Morar, Dan Fâșie și Alexandru Goncearenco, participă la stagiul internațional - EJU Olympic Training Camp, desfășurat la Benidorm (Spania).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 21 mai, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 21 mai.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident grav pe E60, în Poieni, două persoane din Bihor implicate. A intervenit elicopterul SMURD
Un accident grav în care au fost implicate două autoturisme și un camion a avut loc în cursul serii de miercuri, 20 mai, pe E60, în localitatea Poieni.

România

Șoferii români pot lua amendă chiar dacă intră pe verde la semafor. Ce prevede Codul Rutier
Șoferii români pot fi amendați chiar dacă intră pe verde la semafor, în situația în care blochează intersecția și împiedică desfășurarea traficului.

România

Unde poți să faci grătar în România, vara asta: grătarele în locuri nepermise aduc amenzi de până la 5.000 de lei
Odată cu intensificarea controalelor desfășurate de autorități, persoanele care organizează picnicuri sau grătare în zone neamenajate riscă amenzi consistente, de până la 5.000 de lei, potrivit informațiilor publicate de Avocat.net.

Cultură

S-a încheiat a şaptea ediţie Infinite Dance Festival, o sărbătoare a diferitelor forme de teatru-dans
Evenimentul, cu un profil unic în regiune, este un festival de dans și multiart, care reunește diferite forme ale artei dansului.