Cornel Durgheu va avea o expoziţie itinerantă în capitala Italiei. După vernisaj, criticii au decis că şi-a câştigat un loc la Roma.
„Mi-am slujit şi slăvit prin munca mea, neamul, cultura şi istoria sa”, este una dintre convingerile sufleteşti ale sculptorului.
O expoziţie -eveniment încheie anul 2012 la galeria Calina. Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanţi sculptori din România, este prezent pentru prima dată cu o expoziţie personală la Timişoara, în Galeria Calina. Ilustru, numele său are, în sine, efect de magnet pentru toţi cei avizi de evenimente relevante în spaţiul atât de eterogen al artei contemporane.
Lucrările sale au primit aprecierile regilor, au ajuns în colecţii pe toate continentele.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a fost chemată să soluționeze o plângere contravențională care a fost formulată de Asociația Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă împotriva amenzii de 1.000.000 de lei, aplicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În doar câteva ore, munca și agoniseala de o viață s-au transformat în cenușă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor a dispus oprirea temporară a activității firmei de catering care furniza mesele pentru Grădinița „Aleodor” din Oradea, în urma controlului efectuat vineri, 24 iulie, în contextul anchetei declanșate după îmbolnăvirea mai multor copii și a unei educatoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit imaginilor primite la redacție de la mai mulți orădeni, pe strada Universității, vizavi de cartierul Europa, a fost săpată o groapă în zona trotuarului de lângă cimitirul Rulikowski.
Economic
ANPC: 67% dintre hainele verificate aveau etichete neconforme. Aproape 40.000 de amenzi în șase luni
La 100 de zile de la preluarea conducerii ANPC, președintele instituției, Békési Csaba, și-a prezentat raportul de activitate acasă, la Oradea, ocazie cu care a făcut public și bilanțul Autorității pentru primul semestru al anului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc vineri, 24 iulie, în jurul orei 9:45.
Cultură
Expoziția „Veșnicia s-a născut la sat” este organizată de Asociația Artiștilor Naivi din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Este al patrulea an când Primăria Oradea interzice desfăşurarea Marşului Oradea Pride. Niciun traseu în spațiul public nu a fost disponibil pentru comunitatea LGBT+.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la subsolul unei clădiri situate pe strada Episcop Mihai Pavel din municipiul Oradea.
1
FC Bihor
Perioada de pregătire a noului sezon se apropie de final, iar staff-ul tehnic orădean poate face ultimele reglaje sâmbătă în meciul test cu Minaur Baia Mare.