Alianța USR PLUS a emis un conunicat de presă prin care informează că Biroul Electoral Central a respins înscrierea acesteia la alegerile parlamentare din luna mai a acestui an.
Afaceristul sucevean Ştefan Mandachi, deținătorul unui lanț de magazine de tip fast-food, a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova.
Congresul UDMR a adoptat, sâmbătă, cu unanimitate de voturi, că steagul roșu, alb și verde este simbolul național al comunității maghiare din România, alături de steagul Ținutului Secuiesc, de imnul Ungariei și de imnul Ținutului Secuiesc, transmite Mediafax.
Acestea vor fi deduse din impozitul pe pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe profit.
Organizatorii UNTOLD nu își dezamăgesc fanii și au anunțat prima serie de staruri ce îi vor încânta pe festivalieri în vara anului 2019.
La doar cateva zile de la interzicerea vanzarii de Eurespal, un alt medicament, cu aceeasi substanta activa, e de joi interzis.
O filmare publicată pe rețeaua de socializare facebook a îngrozit utilizatorii.
Potrivit datelor transmise de Banca Națională a României (BNR), în perioada ianuarie - decembrie 2018, datoria externă totală a crescut cu 1.115 milioane euro.
powered by Surfing Waves
Cultură
Prin fotografii, documente de arhivă și mărturii de epocă, expoziția reconstituie parcursul Nadiei Comăneci.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare a finalizării lucrărilor la rețele executate de către Compania de Apă Oradea (CAO), începând de astăzi se reiau lucrările de modernizare a străzii Gheorghe Doja, pe tronsonul de la intersecția cu Piatra Craiului spre pădure.
România
Camera Deputaților renunță la sistemul de vot hibrid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Penitenciarul Oradea a găzduit, luni, festivitatea de deschidere a noului an de învățământ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Tibor Rácz, bărbatul de 46 de ani, din Paleu, acuzat că și-a lovit în mai multe rânduri concubina. După ultima bătaie, femeia a ajuns în stare gravă la spital și și-a pierdut splina, fiindu-i pusă viața în pericol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România a depășit pragul de 1.477 de kilometri de autostrăzi și drumuri de mare viteză, după deschiderea, pe 31 august 2026, a încă 47,1 kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Adjud și Bacău.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 9 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de marți, 8 septembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul serii zilei de marți, 8 septembrie.
Cultură
Evenimentul reunește discuții despre muzică și industria muzicală, alături de un moment artistic dedicat tinerilor interpreți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O parte din lucrările de reparații care se desfășoară în zona străzilor Sf. Apostol Andrei și Carpați au fost finalizate.