Scrisoare deschisă, adresată tuturor celor ce vor să asculte, să înţeleagă şi pot lua măsurile cuvenite. Mă adresez şi milioanelor de oameni corecţi pentru a înţelege ce se întâmplă.
Aud de o vreme tot mai des şi la televizor şi de la unele persoane publice din urbea noastră cum că statul iese în pagubă fiindcă pregăteşte, şcoleşte „gratuit” tinerii şi investeşte în ei, ca apoi aceştia să plece în străinătate.
La noi totul e pe invers şi nimic nu pare să meargă „ca dincolo”. Şi asta pentru că există interes doar pentru reprezentanţii politicii româneşti, care dictează şi direcţionează sume de bani uriaşe către firme care îi susţin.
O Ordonanţă roşie, generatoare de traseişti, provoacă hemoragii interne în „trupurile” PDL şi PNL – şi aşa pline de boli. Unele de-a dreptul ruşinoase în rândul celor ce se ţin fariseistic „de dreapta”. Guvernând singur, PSD nu s-a jenat să emită o asemenea lege scandaloasă, menită să îngraşe la maxim „armata roşie”.
Se presupune că toți suntem egali. Practica dobândită din comunism dovedește contrariul. Mă refer de data aceasta la întrebarea-clișeu adresată copiilor de către cadrele didactice la fiecare început de an: Cum ați petrecut vacanța mare?
Observăm cu toții că an de an apare câte un virus ori bacterie pe plan mondial, care omoară oameni. De ce? Se știe clar că industria farmaceutică e a doua, ca profit, după industria de armament.
Departe de a simpatiza cu vreun partid politic, mi-a atras atenția ideea premierului Adrian Năstase vizavi de grațiere.
Îmi este foarte greu să cred că suferinzii de scleroză multiplă, celebrul ALS, se bucură când văd de-o vreme încoace nebunia de pe mapamond a găleții cu gheață și apă rece turnată în cap.
Deşi trăim într-un sat global, constat că, de fapt, mulţi concetăţeni preferă să-şi îngroape capul în nisip, iluzionându-se că ce se întâmplă în apropierea graniţelor României nu îi poate atinge.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Învingător în Cetatea Sucevei! Adrian Maxim și-a adăugat în palmares și centura „Colosseum Tournament”
Probabil cel mai valoros luptător român de K1 la categoria ușoară, bihoreanul Adrian Maxim și-a reconfirmat statutul la gala aniversară „Colosseum Tournament 50”, desfășurată vineri seara în Cetatea de scaun a Sucevei.

Cultură

Interviu cu Cosmin Petruţ, actor, voice-over şi trainer / „Dublajul este una dintre cele mai discrete forme de actorie”
Actor, voice-over şi trainer, Cosmin Petruţ este cunoscut pentru rolurile din spectacolele Teatrului Regina Maria din Oradea, de la cursurile de teatru, dar şi ca voce a multor personaje din desenele animate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Scandal la Spitalul Județean din Oradea: medic ATI, amenințat cu bătaia după un incident provocat de 4 persoane
Un medic de la Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Oradea a fost nevoit, sâmbătă dimineața, să sune la 112 și să ceară intervenția Poliției, după ce patru persoane au provocat scandal în incinta unității medicale, iar una dintre ele – o femeie – chiar l-a amenințat cu bătaia. 3

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tribunalul Bihor a dispus începerea judecății în dosarul de mită al fostului director al ISCTR Bihor, Cristin Țepele
Un judecător de cameră preliminară din cadrul Tribunalul Bihor a dispus, vineri, începerea judecății în procesul în care Cristin Țepele, fostul director al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Bihor, este inculpat pentru două fapte de luare de mită și pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste detalii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

VIDEO: Dental Plazza by Adrian Oradea: Materialul ales poate face diferența când vă puneți o coroană dentară!
Când îți pui o coroană dentară, materialul ales poate face diferența dintre un rezultat care ține ani de zile și o cheltuială greșită.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noul showroom OMODA & JAECOO D&C Oradea și-a deschis porțile
D&C Oradea vă invită să descoperiți noul showroom dedicat mărcilor OMODA și JAECOO, două branduri care aduc un nou standard în materie de design, tehnologie și eficiență. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

L-ați văzut pe Crișul Repede? Utilajul care „aspiră” aluviunile lucrează din nou în Oradea
Lucrările de decolmatare a lacului de acumulare de la Priza de Apă Oradea continuă și în acest an, intervențiile desfășurându-se în prezent pe tronsonul Crișului Repede cuprins între Podul Densușianu și Podul Carol I.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un milion de euro pentru vârstnicii din Bulz: servicii gratuite de îngrijire la domiciliu și monitorizare medicală prin telemedicină
După aprobarea unui proiect în valoare de un milion de euro, în comuna Bulz se va înființa un serviciu social pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mătură vs moped. Administrator de școală, pus să achite 5.000 de lei, după un incident în trafic
Administratorul școlii din localitatea bihoreană Ciuhoi, Mircea C., a fost amendat penal cu 2.400 de lei de către Judecătoria Oradea și obligat să plătească daune morale de 5.000 de lei într-un dosar în care a fost acuzat că l-ar fi lovit cu mătura pe un bărbat care circula pe scuter.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Aproape 1 milion de lei pentru iluminatul public din Șinteu: lămpi inteligente și stâlpi alimentați solar
Comuna Șinteu beneficiază de o finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Economic

Statul cu oameni puțini. Sute de posturi vacante în instituțiile publice din Bihor, în timp ce angajările rămân blocate
Instituțiile publice din județul Bihor funcționează cu sute de posturi neocupate, în contextul pensionărilor, al plecărilor din sistem și al restricțiilor privind angajările. 3