powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul grav s-a petrecut duminică, 26 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc sâmbătă, 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muncitorii firmei au început turnarea primului strat de asfalt pe strada Augustin Maior din zona Parcului Industrial I.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 25 de ani din localitatea Peștiș a fost reținut de polițiștii bihoreni, după ce a încercat să scape de un control rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 26 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore față de un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Oradea, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Cultură
Ediția care comemorează 81 de ani de la tragedia atomică de la Hiroshima va avea loc joi, 6 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Săcueni, Asociația Erhangja a început implementarea proiectului care se adresează comunității rrome, finanțat prin Programul Educație și Ocupare, cu sprijinul Fondului Social European Plus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru majoritatea orădenilor, creșterea salariului minim de la 1 iulie nu pare să fie motiv de prea multă bucurie ci ar urma să aducă noi creșteri de tarife.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cumpărăturile online sunt mai populare ca niciodată, însă și fraudele din mediul digital se înmulțesc. De la magazine-fantomă și produse care nu ajung niciodată la destinație, până la bunuri contrafăcute și imposibilitatea recuperării banilor, tot mai mulți consumatori cad victime unor comercianți neserioși.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După medalia de argint cucerită la Olimpiada Internațională de Matematică, performanța lui Mihai Ardelean a fost remarcată și de un antreprenor orădean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a dispus începerea judecății în cazul unui bărbat de 49 de ani, din Cubulcut, acuzat că, după ce s-a cinstit cu bere și vodcă, a intrat cu mașina direct în poarta unui localnic, distrugându-i gardul și avariindu-i autoturismul parcat în curte. Mai mult, nici măcar nu avea permis, au constatat polițiștii.